Interviu VIDEO Războiul care doare: un oficial al ONU izbucneşte în plâns în timp ce vorbeşte despre soarta copiilor din Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chris Gunness, purtătorul de cuvânt al ONU şi fost reporter BBC, a izbucnit în plâns în timpul unui interviu în care vorbea despre efectele devastatoare ale conflictului dintre Israel şi Fâşia Gaza.

Un moment neaşteptat de durere, în care un oficial ONU plânge, cu capul în mâini, din cauza situaţiei dificile a copiilor din Gaza. Filmarea a devenit una dintre imaginile memorabile ale războiului, scriu jurnaliştii de la „The Guardian“.

Christ Gunness a izbucnit în hohote de plâns la sfârşitul interviului, fără să ştie că nu au fost oprite camerele. „Pentru mine a fost un moment intim de durere. Nu am avut nici cea mai vagă idee că a fost difuzat până în momentul în care prietenii au început să-mi trimită mesaje şi să mă sune“, a explicat Gunness, pentru „The Guardian“. „Dar dacă lacrimile mele reuşesc să îndrepte atenţia către negarea demnităţii oamenilor din Gaza, atunci nu am niciun regret“, a mai adăugat acesta. 

Chris Gunness, purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni, a fost intervievat de al-Jazeera Arabic cu privire la bombardarea unei şcoli din Gaza, în urma căreia 19 refugiaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi 125 au fost răniţi. Interviul a fost unul dintre zecile pe care Gunness le-a acordat cu privire la acest tragic eveniment. 

„Era un interviu în direct şi aproape că îl terminasem, aproape că m-am putut stăpâni“, a declarat, pentru „The Guardian“, Gunness, în vârstă de 54 de ani. „Ceea ce mi-a sfâşiat cu adevărat inima a fost suferinţa copiilor, şi am fost atât de marcat de atacul şcolii din Jabaliya încât nu m-am mai putut controla“, a continuat acesta. „Lacrimile mele pălesc în comparaţie cu cele ale oamenilor din Gaza, care suferă într-un mod intolerabil. Dar am atins un punct al acestor tragedii profunde în care lacrimile sunt mult mai elocvente decât cuvintele“, a conchis Gunness. 

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite