„Urzeala tronurilor“, pe primul loc în topul celor mai piratate seriale în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În
2014, tot „Game of Thrones“ a fost cel mai piratat serial TV FOTO
Arhivă
În 2014, tot „Game of Thrones“ a fost cel mai piratat serial TV FOTO Arhivă

„Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, produs şi difuzat de televiziunea HBO, ocupă prima poziţie în topul celor mai piratate seriale TV, pentru al patrulea an consecutiv, informează site-ul bbc.com, citat de Mediafax.

Potrivit unui clasament întocmit de site-ul TorrentFreak, sezonul al cincilea al serialului a fost descărcat ilegal de 14,4 milioane de ori. Cele mai multe descărcări online ilegale au avut loc în prima săptămână de la premiera sezonului al cincilea în Statele Unite ale Americii.

Cel de-al cincilea sezon al celebrului serial produs de HBO a fost difuzat simultan, în SUA şi în întreaga lume, de către HBO. Pentru prima dată, „Urzeala tronurilor“ a avut premiera în peste 170 de ţări şi teritorii din toată lumea, în acelaşi timp cu difuzarea sa, pe HBO, în Statele Unite.

Cu toate acestea, primele patru episoade ale celui de-al cincilea sezon din „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ au apărut pe servicii online de tip torrent cu aproape o zi înainte de premiera oficială a acestui serial, fiind înregistrate peste 500.000 de descărcări ale acestora în mai puţin de 12 ore. Aceste episoade au fost piratate de internauţi din toată lumea.

În 2014, „Game of Thrones“ a fost cel mai piratat serial TV, potrivit unui clasament întocmit de site-ul TorrentFreak. Conform acestui top, „Game of Thrones“ a generat 8,1 milioane de descărcări ilegale de pe internet anul trecut. Serialul produs şi difuzat de HBO a ocupat primul loc şi în topurile din 2012 (4,2 milioane descărcări) şi din 2013 (5,9 milioane descărcări).

Totodată, „Urzeala tronurilor“ a stabilit un nou record de piraterie online, când 250.000 de utilizatori au partajat simultan un fişier unic ce conţinea ultimul episod din cel de-al patrulea sezon al serialului.

„Game of Thrones“ deţinea şi precedentul record pentru cel mai partajat fişier unic al unui episod TV. Serialul este piratat online cu precădere în Statele Unite, Marea Britanie, Australia şi Canada, în special pe BitTorrent.

Numărul de descărcări ilegale este aproape dublu faţă de cei 8 milioane de persoane care vizionează legal serialul în Statele Unite.

În clasamentul celor mai descărcate seriale TV din 2015, pe locul al doilea se situează serialul „The Walking Dead“, cu 6,6 milioane de descărcări ilegale, iar poziţia a treia este ocupată de „The Big Bang Theory“, care a fost descărcat de 4,4 milioane de ori.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite