„Te cunosc de undeva“ debutează la Antena 1 cu sezonul 9: „Când porţi o mască e mai uşor să faci lucruri pe care tu însuţi nu le-ai face în mod normal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Ţurcaşiu, Feli
Donose, Paula Chirilă, Theo Rose, Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Geørge,
Rareş Dragomir, Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu se aliniază la „Te cunosc de
undeva!“ pentru noi transformări spectaculoase FOTO Antena 1
Anca Ţurcaşiu, Feli Donose, Paula Chirilă, Theo Rose, Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Geørge, Rareş Dragomir, Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu se aliniază la „Te cunosc de undeva!“ pentru noi transformări spectaculoase FOTO Antena 1

Anca Ţurcaşiu, Feli Donose, Paula Chirilă, Theo Rose, Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Geørge, Rareş Dragomir, Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu intră în competiţia transformărilor totale, în sezonul 9 al emisiunii „Te cunosc de undeva“, care debutează în această seară de la ora 20.00, la Antena 1.

Anca Ţurcaşiu, Feli Donose, Paula Chirilă, Theo Rose, Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Geørge, Rareş Dragomir, Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu intră sâmbătă, 13 februarie, de la ora 20:00, în spectaculosul joc al transformărilor totale de la „Te cunosc de undeva!“, prezentat de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi, la Antena 1.

Concurenţii celui de-al nouălea sezon şi-au luat, aşadar, în primire perucile, pantofii cu toc, genele şi unghiile false pentru primele roluri pregătite special pentru ei de ruleta personajelor şi sunt gata să urce pe scenă, în faţa membrilor juriului, Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan, care le vor acorda punctele pentru canto, coregrafie, actorie, dar şi pentru întregul show.

Ce spun vedetele despre noul sezon „Te cunosc de undeva!“

Fiecare concurent are aşteptări diferite pentru provocările pregătite de show-ul transformărilor, atât în ceea ce priveşte depăşirea limitelor, cât şi realizarea unor roluri cu ajutorul „puterii“ măştii. „Aştept cu nerăbdare «Te cunosc de undeva!». Am venit aici să imit cât mai bine personajele, iar dacă o să mă fac de râs, o să mă amuz pe chestia asta (râde). Pentru mine, «Te cunosc de undeva!» înseamnă un joc frumos, bucurie, prietenie şi conştientizarea depăşirii limitelor. Echipa e minunată. Abia aştept provocarea“, spune Anca Ţurcaşiu. 

te cunosc de undeva foto antena 1

FOTO Antena 1 

„Urmăresc de multă vreme «Te cunosc de undeva!» şi am primit cu braţele deschise propunerea de a intra în show. Cred că voi descoperi o grămadă de noi valenţe ale mele în personajele pe care le voi interpreta şi mă voi folosi de aceste descoperiri în viaţa reală. Când porţi o mască, e mai uşor să faci lucruri pe care tu însuţi nu le-ai face în mod normal. Abia aştept!“, adaugă Liviu Teodorescu.

„Iubesc acest proiect şi sunt mândru şi fericit ori de câte ori sunt invitat să particip. Când am primit oferta să cânt, în acest sezon, în duet alături de Liviu (n.r. Vârciu) m-am bucurat, pentru că suntem prieteni buni. Sunt convins că vom face nişte momente memorabile, atât pe scenă,  cât şi la canapea“, spune Andrei Ştefănescu. Partenerul său de scenă în acest sezon, Liviu Vârciu, completează: „L-am văzut data trecută pe Andrei cum s-a făcut de râs şi vreau să-l ajut, să-i ridic imaginea, pentru că aşa face un bun prieten (râde). Va fi distracţie, cu siguranţă, în noul sezon «Te cunosc de undeva!» şi mă bucur pentru că am fost cooptat din nou în acest show“.

Geørge are aşteptări mari de la noul sezon, mai ales pentru că este a patra oară în concurs, dorind să îl oftice Liviu Vârciu. „Mi-era foarte dor de «Te cunosc de undeva!». Este unul dintre proiectele mele de suflet şi sunt recunoscător acestei emisiuni pentru tot ce a adus în viaţa mea pe plan profesional. O să fie foaaarte interesantă concurenţa, în acest sezon. Avem cel mai nebun duet de băieţi, care cred că o să facă senzaţie, plus generaţia tânără foarte talentată. Este din nou o provocare pentru mine. De fapt, este prima oară când vin la această emisiune. Până acum a participat «Jorge»... Să-l vedeţi pe «Geørge» (rade). E mult mai bun (rade). Asta am zis-o ca să-l oftic pe Vârciu. Le urez tuturor distracţie plăcută şi un sezon fabulos“, spune Geørge, care participă pentru a patra oară la „Te cunosc de undeva!“. 

te cunosc de undeva foto antena 1

FOTO Antena 1

,,De când a apărut «Te cunosc de undeva!» am visat să mă aflu printre concurenţii emisiunii. Dintotdeauna am cochetat cu dansul şi cu actoria, pe lângă principala mea pasiune, cântatul, iar participarea mea la «Te cunosc de undeva!» e cel mai bun prilej să le arăt tuturor ce am acumulat în toţi acesti ani. Totodată, am de gând să învăţ cât mai multe lucruri şi să mă distrez, fiindcă sunt o fire foarte veselă“, spune şi mezina show-ului Theo Rose.

„Consider că pentru orice artist din România este o onoare să facă parte din acest show. Este o mare provocare pentru mine şi sper să fac faţă cu brio tuturor personajelor cu care abia aştept să mă întâlnesc! Am de gând să mă bucur de fiecare moment şi să savurez fiecare clipă pe care o voi petrece în această emisiune şi sper ca energia atât de bună pe care o simt să treacă şi dincolo de ecran, către Marele Public!“, adaugă Paula Chirilă.

„Sunt fericit, pentru că voi fi alături de oameni minunaţi care iubesc muzica, dansul, show-ul de televiziune şi umorul. Mă voi bucura de fiecare secundă petrecută în această familie, de plăcuta senzaţie pe care o are un artist atunci când este pe scenă şi comunică prin muzică“, spune şi Rareş Dragomir.

„O să mă bucur de fiecare clipă, la «Te cunosc de undeva!». Voi ţine cont de sfaturile care mi se vor da şi care, cu siguranţă, mă vor ajuta să cresc. Sunt conştientă că nu va fi doar lapte şi miere, pentru că e multă muncă şi se va aduna ceva tensiune, dar ştiu că, la final, voi plânge. Că-s sensibilă şi mă accept aşa“, adaugă Feli Donose. 

te cunosc de undeva foto antena 1

FOTO Antena 1 

Şi Nicoleta Nucă este de părere că „Te cunosc de undeva!“ o va ajuta să crească din punct de vedere artistic: „Sunt sigură că voi avea ocazia să mă cunosc mai bine, să descopăr laturi noi ale personalităţii mele, să învăţ lucruri noi de la profesorii-juraţi si de la colegii mei, dar şi de la personajele pe care le voi avea de interpretat pe parcursul acestui proiect, să cresc din punct de vedere artistic şi să cunosc oameni noi“.

Florin Ristei, moment artistic special

Florin Ristei, câştigătorul sezonului anterior, şi trupa sa, FreeStay, vor susţine în fiecare ediţie  un moment artistic prin care vor omagia câte un mare artist roman, readucând în atenţia publicului cele mai cunoscute melodii din repertoriul acestuia.

Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu se întrec să fie „frumoase“

În prima ediţie a celui de-al nouălea sezon, ruleta a pregătit pentru Anca Ţurcaşiu un personaj sexy şi provocator, Madonna. Geørge îşi va încălţa pantofii cu tocuri de 12 centimetri, ca să o imite, cum doar el ştie, pe Rihanna, iar Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu, care în acest sezon vor cânta în duet, se vor transforma în cele două surori de la Azucar Moreno. “Am repetat cu Liviu şi acasă la mine, nu doar la antrenamente“, spune Andrei, dar cei doi ajung să se certe care dintre ei este mai frumos în travesti. 

te cunosc de undeva foto antena 1

FOTO Antena 1 

Prima „ciocnire“ s-a produs însă în momentul când au avut de împărţit rolurile, pentru că fiecare voia să fie sora „mai frumoasă“, din punctul lor de vedere, dintre surorile Antonia şi Encarnacion Salazar. „Eu o să fiu cea mai frumoasă!“, spune Andrei. „Jură-te că eşti mai frumoasă decât mine!“, intervine Liviu. Şi discuţia va deveni una foarte aprinsă.

Ce alte personaje vor întruchipa ceilalţi şase concurenţi şi care va fi cea mai bună transformare a galei, telespectatorii vor vedea sâmbătă, 13 februarie, de la ora 20:00, în prima ediţie a celui de-al nouălea sezon al show-ului „Te cunosc de undeva!“. 

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite