Patru filme de acţiune azi la TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul TV de azi anunţă câteva filme de acţiune destul de interesante. Pe Cinemax 3, de exemplu, e povestea unui cărăuş de droguri.

Filme de acţiune la TV. Citind pe buze. Cinemax. 21:00. Carla Bhem (Emmanuelle Devos) e secretară conştiincioasă la Sedim, o societate din domeniul imobiliar. Are 35 de ani şi e aproape surdă. Carla s-a săturat, crede că merită mai mult. Doar că ce poţi să speri atunci când eşti femeie într-o firmă plină de bărbaţi, ai un fizic foarte comun şi câte un aparat auditiv în fiecare ureche? 

Soluţia se numeşte Paul Angeli (Vincent Cassel), noul stagiar de 25 de ani pe care ea reuşeşte să-l introducă în firmă. Fiecare se va folosi de abilităţile celuilalt ca să-şi rezolve problemele. 

Filme de acţiune la TV. Cărăuşul. Cinemax 2. 22:35. Un bărbat naiv vrea să introducă droguri din Thailanda în Australia, ascunzându-le în propriul stomac. Când e prins la vamă, acesta refuză să recunoască faptul că are droguri, aşa că rămâne în custodie până când nu va mai putea ţine ascunse narcoticele.

Filme de acţiune la TV. HBO anunţă un film cu agenţi secreţi

Filme de acţiune la TV. Jack Ryan: Agentul din umbră. HBO. 20:40. Filmul urmăreşte povestea lui Ryan, de la viaţa sa dublă, dar liniştită, ca veteran de război devenit expert pe Wall Street, la iniţierea sa explozivă ca agent CIA care demască un complot terorist la Moscova. 

Ryan pare să fie un expert financiar care oricare altul pentru prietenii şi cei dragi lui, dar, în realitate, el a fost recrutat de CIA cu nişte ani în urmă. Acum e analist financiar care lucrează cu date globale; când descoperă un complot extrem de meticulos planificat de a distruge economia americană şi de a arunca lumea în haos, Ryan devine singurul om care are exact abilităţile necesare pentru a-l opri. 

Astfel, Ryan îşi începe cariera de agent de teren, fiind aruncat fără a fi prevenit într-o lume de suspiciuni, trădări şi forţe letale. 

Filme de acţiune la TV. Furie dezlănţuită. 20:30. Pro Cinema. Devenită agent activ CIA, Cynthia Rothrock pleacă la Jakarta pentru a face investigaţii asupra unui bancher bănuit că spală bani proveniţi din vânzarea de droguri. Acolo se întâlneşte iar cu prietenul ei, Preston Michaels (Richard Norton) poliţistul australian. Preston renunţase însă la insigna lui de LAPD şi preferase să devină chelner în Indonezia. Odată "echipa" reunită, cei doi sunt de neoprit, înarmaţi şi periculoşi.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite