Netflix refuză să difuzeze pe platformă televiziuni ruseşti
0
Platforma Netflix refuză să se supună unei legi din Rusia care ar putea obliga platforma să găzduiască un număr de 20 de televiziuni de propagandă ruseşti.
Platforma Netflix este prezentă în Rusia de un an şi este singura platforma internaţională de VOD prezentă pe teritoriul ţării.
În decembrie 2021, Netflix a fost luată în vizor de Roskomnadzor, agenţia care monitorizează şi controlează toate organismele media din Rusia. Plaforma are în acest moment mai mult de 100.000 de abonaţi şi, potrivit unei legi locale, ar trebui să distribuie gratuit 20 de canale ruseşti de ştiri, sport şi divertisment, arată Variety, citat de Pagina de Media.
„Având în vedere situaţia în care ne aflăm (războiul din Ucraina - n.r.), nu avem în plan să adăugăm aceste canale serviciului nostru”, au declarat reprezentanţii Netflix pentru Variety.
Legea din Rusia nu este implementată în totaitate, mai arată sursa citată.