Mircea Badea, citaţie de la CNCD privind comportamentul faţă de Eli Roman: „La plângerea ăleia de la Realitatea care nu era în stare să citească de pe prompter“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei“, a primit o citaţie de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma sesizării făcute de jurnalista Realitatea TV Eli Roman, care a fost ironizată de prezentatorul Antena 3, scrie reportervirtual.ro.

Mircea Badea a publicat documentul pe contul de Facebook, însoţit de mesajul: „Fabulos! La plângerea ăleia de la Realitatea care nu era în stare să vorbească fără prompter. Noaptea minţii!“

În ediţia din 5 aprilie a emisiunii „Sinteza Zilei“, Mircea Badea şi Mihai Gâdea au speculat momentul de slăbiciune în care Eli Roman, în timpul unei transmisiuni în direct de la Realitatea TV, suferă o cădere a glicemiei şi nu mai poate duce la bun sfârşit discursul. Jurnalista a explicat public că blocajul său a fost cauzat de faotul că este însărcinată, dar şi pentru că suferă de o afecţiune provocată de starea de graviditate.

image

Citaţia de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării FOTO Facebook Mircea Badea 

Eli Roman a fost susţinută şi de Asociaţia Jurnaliştilor Europeni (AJE), care a condamnat comportamentul celor doi realizatori de televiziune şi au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Printre altele, reprezentanţii AJE au afirmat că modul de manifestare şi exprimare al celor doi angajaţi ai postului Antena 3 constituie „un abuz“, acuzându-i totodată pe Badea şi Gâdea că „au căzut cu mult sub standardele aşteptate de radiodifuzorii profesionişti“. Mai mult decât atât, AJE a precizat că aşteaptă „scuze complete şi fără rezerve pentru domnul Stelian Negrea şi doamna Eli Roman.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite