În premieră, o producţie TVR intră în competiţia celor mai bune formate europene, organizată de EBU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Ianţu prezintă emisiunea „Câştigă România!“, difuzată la TVR 2, de luni până joi, de la ora 20.00 FOTO TVR
Virgil Ianţu prezintă emisiunea „Câştigă România!“, difuzată la TVR 2, de luni până joi, de la ora 20.00 FOTO TVR

Emisiunea de cultură generală „Câştigă România!“, de la TVR 2, prezentată de Virgil Ianţu, a fost selecţionată la cea de-a 12-a ediţie a Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union), o premieră absolută în istoria Televiziunii Române.

Producţia, prezentată de Virgil Ianţu, face parte din cele 20 alese de juriu – Format Core Group -, din totalul de 80 de formate înscrise în competiţie. 

Acest succes vine după ce emisiunea a stârnit interes şi peste ocean. Producătorul de televiziune american Tim Crescenti a fost impresionat de formatul local „Câştigă România“ şi nu a stat prea mult pe gânduri, venind în studiourile Televiziunii Române unde a înregistrat deja un episod pilot în limba engleză pentru varianta pentru export – „To Win Your Country“.

„Am crezut de la început în acest format, pentru că are un poţenţial foarte mare şi nu doar pentru noi, românii. Am văzut că există dorinţă din străinătate de a prelua acest format, şi a mai venit încă o surpriză – selecţia la EBU Eurovision Creative Forum“, a declarat Virgil Ianţu, prezentatorul show-ului. 

„Am fost sunat chiar în ultima zi de filmare a primului sezon şi am fost anunţat că din 80 de formate trimise de televiziunile publice au rămas 20, printre care şi «Câştigă România!». În septembrie, la Berlin, vor fi premiate cele mai bune formate dintre cele 20 selectate dar, până atunci, orice s-ar întâmpla acolo, satisfacţia mea este că, după doar un sezon, «Câştigă România!» are succes“, a mai declarat vedeta TVR.

Producţiile selecţionate vor fi prezentate în cadrul evenimentului, un adevărat festival al creativităţii media. Lansat în anul 2006, Eurovision Creative Forum este organizat de EBU, prin Eurovision TV în colaborare cu televiziunea publică germană ZDF, cu sprijinul Eurovision Formats Core Group. Evenimentul oferă membrilor European Broadcasting Union oportunitatea de a prezenta şi viziona cele mai recente şi inovatoare formate de programe, pentru a-şi dezvolta potenţialul creativ în această zonă. 

Ediţia 2017 va avea loc în luna septembrie, la Berlin, când delegaţii prezenţi la eveniment vor vota cele mai bune formate, iar premiile vor fi decernate în cadrul 3 Best Awards Ceremony.

Lansat în 17 aprilie la TVR 2, „Câştigă România!“ este un concurs de cultură generală despre România, într-un format nou dezvoltat de Televiziunea Română împreună cu compania Zucchero Media, care îşi propune educarea telespectatorilor, în acord cu misiunea publică a TVR. De luni până joi, de la ora 20.00, Virgil Ianţu este gazda concurenţilor care se întrec în cunoştinţe despre România. Întrebările se referă doar la ţara noastră şi cuprind o paletă largă de subiecte, despre istoria şi frumuseţile României. 

89 de concurenţi dintre cei peste 500 de participanţi la castingurile organizate de TVR şi-au testat cunoştinţele generale în platoul emisiunii „Câştigă România!”, care a fost urmărită, în primul sezon, de peste 2,2 milioane de telespectatori (reach cumulat*).

* reach cumulat reprezintă numărul persoanelor care au urmărit cel puţin 15 minute din oricare dintre ediţiile difuzate (până joi, 15 iunie).

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite