Glume de autobază la Antena 3 pe seama bătăii încasate de Mihai Goţiu de la Mirel Palada: „Domnul Goţiu o să vorbească pe nas“, „După lovitură pare roşu în obraji“
0
Vedetele postului Antena 3 şi invitaţii din emisiunea „Sinteza Zilei“ s-au amuzat copios pe seama faptului că senatorul USR Mihai Goţiu a fost lovit de Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta. De altfel, Mihai Gâdea a insinuat că Goţiu l-a provocat pe Palada şi, la unison cu Mugur Ciuvică, Mircea Badea şi Sorin Roşca Stănescu, l-au ironizat pe senatorul USR şi au făcut glume de autobază.
Incidentul din studioul B1 TV, în care Mirel Palada l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele pe Mihai Goţiu în pauza de publicitate, a fost subiect de băşcălie la „Sinteza Zilei“.
Vedetele postului Antena 3 Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Mircea Badea şi Sorin Roşca Stănescu cu greu şi-au putut stăpâni amuzamentul, iar când senatorul USR a intrat prin telefon, pentru a povesti cele întâmplate, a fost ironizat.
S-au pus pe masă şi s-au discutat multe teorii: Palada l-a bătut din cauza faptului că la B1 TV „nu se uită nici dracu“ sau Palada l-a bătut pentru că ţine foarte mult la comportamentul lui şi nu a suportat că Goţiu l-a jignit, precizând că are „un comportament nesimţit“, sau poate fi posibil ca domnul Goţiu să fi dormit când a fost atacat.
Inevitabil s-a invocat numele lui Băsescu, s-a glumit pe seama faptului că Mihai Goţiu este nevoit să vorbească pe nas ca urmare a pumnului primit şi că Mirel Palada ar trebui să meargă la IML să-şi arate pumnul.
De asemenea, Mihai Gâdea a încercat să afle dacă nu cumva Goţiu l-a provocat pe Palada şi toţi l-au sfătuit pe senator, cu ironie, să depună plângere penală.
Redăm fragmente din dezbaterea de la Antena 3:
Mihai Gâdea: De ce râdeţi, domnule Ciuvică?
Mugur Ciuvică: Cum să nu râd? Am auzit că l-a bătut la B1 TV, să-l fi bătut de la singurătate, că s-a gândit că nu se uită nici dracu la ei şi s-au luat din asta.
Mihai Gâdea: Asta o fi situaţia, cine ştie. O să aflăm, poate oamenii s-au bătut pentru principii.
Mugur Ciuvică: S-or fi dus acolo crezând că-i vede şi pe ei cineva la televizor şi or fi întrebat: „Domne, ne vede şi pe noi cineva la emisiunea asta?“, „Nimeni, nimeni“, le-au spus.
Sorin Roşca Stănescu: S-au bătut în pauză, din păcate.
Mihai Gâdea: Cum, domne, e posibil aşa ceva? În ce ţară am ajuns! Păi dacă Băsescu dădea capete în gură, aşa bătăi în pauză de publicitate....
Sorin Roşca Stănescu: Păi domnul Goţiu o să vorbească pe nas, aşa am înţeles.
Mihai Gâdea: Păi de ce?
Sorin Roşca Stănescu: Păi e cu nasul spart. E cu vată în nas.
Mihai Gâdea: Incredibil! O să-l rugăm să facă şi o poză să ne trimită. Nu e posibil aşa ceva.
Sorin Roşca Stănescu: De ce au plecat amândoi, că numai unul dintre ei a fost culcat la pământ...
Mihai Gâdea: Ce s-a întâmplat, domnule Goţiu? V-a bătut domnul Palada?
Mihai Goţiu: Da, m-a lovit în timpul unei pauze de la B1 TV.
Mihai Gâdea: La B1 TV sunt pauze?
Mihai Goţiu: Da, era vorba de pauza publicitară.
Mihai Gâdea: Ce s-a întâmplat mai exact?
Mihai Goţiu: În prima parte a emisiunii, domnul Palada a intervenit de mai multe ori peste mine, mai ales când vorbeam...
Mihai Gâdea: Peste dumneavoastră în sensul că vorbea peste dvs.
Mihai Goţiu: Da, da. I-am zis că ăsta este un comportament nesimţit care m-a făcut să intru în politică.
Mihai Gâdea: Deci l-aţi făcut nesimţit în direct.
Mihai Goţiu: Nu, eu am spus că ăsta e un comportament nesimţit, moderatoarea mi-a atras atenţia la limbaj, eu am spus că îmi susţin afirmaţia, pentru că asta e definiţia de dicţionar a unui om lipsit de bun simţ. Apoi, în pauză, m-a ameninţat să nu care cumva să mai spun că e nesimţit că-mi arată el după emisiune. Eu i-am spus că dacă va continua să mă întrerupă, să nu mă lase să vorbesc, şi nu pentru că voia să-mi atragă atenţia sau să-mi pună o întrebare, pur şi simplu intra peste mine, o să continui să susţin că este un comportament nesimţit.
Mihai Gâdea: Deci l-aţi făcut nesimţit în mod repetat.
Mihai Goţiu: Nu l-am făcut nesimţit, am zis că e un comportament nesimţit...
Mihai Gâdea: Aaa, deci dvs. n-aţi spus „nesimţitule“, aţi spus „aveţi un comportament nesimţit.“
Mihai Goţiu: Da.
Mihai Gâdea: Şi a venit pauza.
Mihai Goţiu: Şi a venit pumnul.
Râsete
Mihai Gâdea: Cum v-a dat cu pumnul? Când a venit pauza a venit şi pumnul?
Mihai Goţiu: Mi-a dat un pumn în gură şi nu e chiar haios...
Mihai Gâdea: Nu e haios. Mie nu-mi vine să râd. Deci v-a dat un pumn în gură şi unul unde?
Mihai Goţiu: Mi-a dat un pumn în gură şi apoi au intervenit oamenii din platou.
Mihai Gâdea: După ce v-a dat cu pumnul i-aţi mai spus ceva? Gen, nesimţitule?
Mihai Goţiu: Nu, probabil că ar fi trebuit să rectific, pentru că nu mai era un comportament nesimţit, era unul huliganic.
Mihai Gâdea: Aţi căzut?
Mihai Goţiu: Nu, am observat după că mai am o julitură şi la piciorul drept.
Mihai Gâdea: Aoleu, dar cum aţi făcut julitura? V-a dat cu bocancul?
Mihai Goţiu: Nu ştiu.
Mihai Gâdea: Nu o aveaţi de dinainte?
Mihai Goţiu: Nu, nu, acum o să mă duc la IML.
Mihai Gâdea: Neapărat! Îmi pare rău, dar cum e posibil să ajungem la bătaie? Asta cu violenţa, şi verbală, şi fizică, mi se pare incalificabilă
Mugur Ciuvică: E posibil ca domnul Palada să fi ţinut foarte mult la comportamentul lui şi n-a suportat că i-aţi făcut comportamentul nesimţit. Sigur că asta nu justifică violenţa fizică, dar încerc să înţeleg, că totuşi nu mi se pare chiar aşa de mare supărare
Sorin Roşca Stănescu: Domnul Palada nu s-a dus şi dânsul la IML să arate pumnul?
Mugur Ciuvică: Îl daţi în judecată sau depuneţi plângere penală?
Mihai Goţiu: Probabil voi depune plângere penală...
Mugur Ciuvică: Păi asta zic, că dvs. sunteţi mai mult cu puşcăria, eu zic plângere penală să-l băgaţi direct, nu-l lăsaţi în libertate.
Mihai Goţiu: Eu cred că e vorba de ultraj.
Mugur Ciuvică: Iată, poate şi abuz, era la serviciu domnul Palada? Puteţi să-l băgaţi şi pentru abuz în serviciu, practic.
Mihai Gâdea: Mie mi se pare dezgustător asta cu bătaia, dar totuşi insist, dvs. nu cumva l-aţi provocat?
Mihai Goţiu: Depinde ce înţelegeţi prin a provoca? A discuta chiar şi în contradictoriu pe un ton mai tensionat...
Mihai Gâdea: Dar nu i-aţi zis altceva când s-a luat pauză sau ceva...
Mihai Goţiu: Nu, nu.
Mihai Gâdea: Bine, domnule Goţiu, vă doresc multă sănătate. Vă doare ceva acum?
Mihai Goţiu: Nu, nu, vreau să-i liniştesc pe toţi cunoscuţii. E o problemă de comportament, dincolo de durerea fizică.
Mihai Gâdea: Aveţi ceva să-i transmiteţi domnului Palada care la această oră sunt sigur că vă urmăreşte?
Mihai Goţiu: Doar sănătate.
Mihai Gâdea: Păi nu-i mai spuneţi încă o dată că e nesimţit?
Mugur Ciuvică: Poate să-i spună că e măgar şi violent şi că n-are maniere.
Mihai Gâdea: Nu se poate aşa ceva.
Mircea Badea: Să respectăm faptele, să fim riguroşi. Deci până la urmă unde l-a lovit? La nas sau la gură?
Mihai Gâdea: La gură.
Mircea Badea: Păi atunci, domnule Ciuvică, n-are cum să fie abuz în serviciu, e abuze, pentru că acolo l-a lovit, altfel dacă îl lovea la nas, avea nasul corupt.
Mugur Ciuvică: Cum se spune corect: Ţociu şi Palade sau Goţiu şi Palada, cuplul de comici ai micului ecran.
Mircea Badea: Abdomenul domnului Goţiu chiar putea fi arestat pentru abuz în serviciu, căpătase, ca DNA-ul, nişte limite absolut ieşite din...
Mihai Gâdea: Uite-l pe domnul Goţiu după lovitură, dar nu înţeleg, pare roşu în obraji...sau are ceva la nas?
Mircea Badea: Eu aş vrea să fac o plângere la Curtea Constituţională, constituţia domnului Goţiu mi se pare depăşită, e un abuz...
Mircea Badea: Ideea este dacă în pauza de publicitate când domnul Palada l-a agresat domnul Goţiu dormea? E foarte important, pentru că să te trezească în bătăi nu e practic corect...
Mircea Badea: Mai glumim şi noi acum...