Filme de comedie. Şase pelicule perfecte pentru acest sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul TV anunţă câteva filme de comedie atractive. Iată ce pelicule vă pot aduce zâmbetul pe buze în acest sfârşit de săptămână.

Filme de comedie. Vineri. Epoca de gheaţă. 19.40. HBO Comedy. Acum 20.000 de ani, Terra era acoperită de gheţuri. Patru prieteni diferiţi - Sid, prostuţul guraliv, mamutul Manfred cel lunatic, tigrul Diego şi veveriţoiul Scrat - pornesc în aventura vieţii lor. Unicul lor ţel este să-l găsească pe tatăl mititelei creaturi umane găsite între sloiuri. Animalele vor trebui să înveţe foarte multe lucruri noi, spre disperarea lor şi încântarea noastră. 

Filme de comedie. Vineri. Don Jon. 23.35. Jon Martello (Joseph Gordon-Levitt) este un tip drăguţ şi de modă veche.  Amicii lui îi spun Don Jon pentru că are abilitatea inegalabilă de a agăţa câte o fată în fiecare weekend, dar nici cea mai grozavă aventură de genul ăsta nu se compară cu bucuria lui de a sta singur în faţa calculatorului, urmărind postări pornografice. Barbara Sugarman (Scarlett Johansson) este o fată frumoasă, deşteaptă şi de modă veche.  Îşi petrece timpul uitându-se la filmele romantice produse la Hollywood şi vrea să-l găsească pe Făt- Frumos, cu care să fugă în lumea largă.

Filme de comedie. Seth Rogen va fi pe TV 1000 

Filme de comedie. Sâmbătă. Fără vorbe. AMC. 20.20. Julia (Geena Davis) nu poate dormi şi nici Kevin (Michael Keaton). Julia e o jurnalistă idealistă, care scrie discursuri pentru cursa electorală din New Mexico. Kevin este, la rândul lui, scriitor de discursuri, dar el s-a pus în slujba opoziţiei, abordând un stil agresiv. Kevin şi Julia ar putea face o pereche perfectă, dar cum lucrează în tabere opuse în campania electorală, relaţia lor este problematică.

Filme de comedie. Sâmbătă. Pineapple Express: O afacere riscantă. TV 1000. 23.40. Catalizatorul acţiunii, Dale Denton (Seth Rogen), are o relaţie suspectă de afaceri cu tăcutul Saul Silver (James Franco) pe care catadicseşte să-l viziteze doar cu gândul la marfa pe care o vinde Saul - un drog nou pe nume Pineapple Epress. Atunci când Dale devine fără voie martorul unei crime comise de o poliţistă coruptă (Rosie Perez) şi de cel mai periculos dintre traficanţii de droguri ai oraşului (Gary Cole), el intră în panică abandonând preţiosul drog la locul faptei.   

Filme de comedie. „Baschetbaliste de vârsta  doua“, pe HBO Comedy

Filme de comedie. Duminică. Noi suntem familia Miller. HBO. 22.25. David Clark (Jason Sudeikis) este un mărunt traficant de droguri care îşi câştigă existenţa vânzând iarbă unor oameni de afaceri şi casnice plictisite, dar niciodată copiilor. Deci, ce ar putea merge rău? Multe. Învaţă cum nu se poate mai greu că nicio faptă bună nu trece nepedepsită. Atunci când încearcă să ajute câţiva adolescenţi, acesta este jefuit de trei tipi care îi fură toţi banii şi toată marfa, lăsându-l cu mari datorii la distribuitorul său, Brad (Ed Helms).

Pentru a scăpa de datorii şi a-şi salva viaţa, David trebuie acum să introducă în ţară, din Mexic, o cantitate foarte mare de marijuana. De aceea, se gândeşte la un plan infailibil şi îşi forţează ciudaţii vecini să intre în joc. Astfel, cinica stripteuză Rose (Jennifer Aniston), rebela Casey (Emma Roberts) şi timidul Kenny (Will Poulter) devin falsa familie a lui David. Cu o soţie, doi copii şi o rulotă imensă, noua familie Miller, în frunte cu David, se îndreaptă spre graniţă pentru a sărbători Ziua Naţională într-un weekend imprevizibil peste hotare. 

Filme de comedie. Baschetbalistele de vârsta a doua. HBO Comedy. 21.20. Acesta este un film despre o echipă subapreciată de baschetbaliste de vârsta a doua din Texas, toate foste campioane la baschet în timpul liceului, care le provoacă la un meci pe campioanele actuale ale statului cu scopul de a strânge bani pentru lupta împotriva cancerului la sân. 

Nervii sunt întinşi la maxim în timp ce aceste femei marginalizate fac tot ce pot pentru a-şi demonstra valoarea pe teren şi în afara lui, devin o senzaţie media în toată ţara şi ajung să privească viaţa cu noi ochi.   

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite