Carla's Dreams, sărutat cu forţa de o adolescentă în prima ediţie a noului sezon „X Factor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sezonul şase „X Factor“ l-a adus la masa juriului pe cântăreţul moldovean Carla's Dreams FOTO Antena 1
Sezonul şase „X Factor“ l-a adus la masa juriului pe cântăreţul moldovean Carla's Dreams FOTO Antena 1

Concurenţii „X Factor“ şi-au etalat atuurile în prima ediţie din acest sezon, au mizat pe momente care le-au pus în valoare vocile sau, dimpotrivă, au ales să arate că sunt curajoşi şi au simţul umorului. De la o adolescentă nonconformistă, cu părul verde, la un student la stomatologie şi un sunetist care i-a uimit pe cei patru membri ai juriului, seara de vineri a dat startul spectacolului talentelor.

Un cuplu aflat în concurenţă

Alexandra Tănăsoiu şi Emilian Nechifor formează un cuplu, dar în show-ul de la Antena 1 şi-au făcut concurenţă unul altuia. Sunt tineri, pasionaţi de muzică, se iubesc şi vor să arate cât de talentaţi sunt. Au povestit că relaţia lor se datorează cumva prezentatorilor Răzvan şi Dani: s-au cunoscut datorită emisiunii „Neatza“, în sensul că el era invitat, iar ea l-a văzut, l-a auzit cântând, apoi l-a căutat pe Facebook şi aşa au ajuns faţă în faţă. Niciunul dintre ei nu este străin de muzică, pentru că Alexandra este fostă membră a trupei XOXO, iar iubitul ei concurent la Eurovision. Alexandra a început prin a cânta piesa „Va urma“ de la Feli, acompaniată de pian, însă a fost sfătuită să cânte fără instrument, încercând cu un mash-up care nu a impresionat juriul. Ştefan Bănică a fost de-a dreptul fermecat de frumuseţea Alexandrei, dar a sfătuit-o să mai exerseze pentru că pe scena „X Factor“ nu a arătat cât de mult poate spune prin muzică. Deşi a trecut mai departe, Alexandra a fost vădit afectată de reproşurile artiştilor din juriu. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă cu iubitul ei, pentru că acesta a reuşit să-l ridice de pe scaun pe Ştefan: „Eşti motivul pentru care mă aflu în juriu la «X Factor»“, l-a felicitat acesta. 

Carla's Dreams, sărutat de o adolescentă

La numai 17 ani, Andreea Alupei a electrizat scena de la „X Factor“. Cu o atitudine rebelă, dar sigură pe ea, cu părul verde şi o voce care este mult peste puterile unei adolescente, Andreea a fost nu numai o pată de culoare, ci a adus şi un suflu proaspăt pe scenă. Aceasta şi-a ales o piesă grea, „Chandelier“, a misterioasei Sia, cu care s-a jucat muzical, spre bucuria şi încântarea juriului, şi încă o melodie de la Nicki Minaj.

Andreea a declarat că a fost extrem de încântată când a aflat că, începând cu acest sezon, Carla's Dreams va face parte din juriu. „Când am aflat cine va fi în juriu mi-a crescut inima de bucurie“, a povestit tânăra, potrivit a1.ro. 

Drept urmare, adolescenta l-a provocat pe artist să facă un duet împreună şi a reuşit să-l convingă să cânte alături de ea piesa „Sub pielea mea“. La sfârşitul  piesei, adolescenta a sărit de gâtul solistului de la Carla's Dreams şi l-a sărutat cu forţa pe toată faţa. Încrederea în sine, talentul şi îndrăzneala a determinat juriul să-i dea votul de încredere. 

carlas dreams
carlas dreams

Cântăreţul a fost luat prin surprindere de Andreea, care l-a pupat pe toata faţa, chiar dacă aceasta a încercat să se ferească 

„Da, mamă“, „cea mai bună interpretare“

Sara Paula Oaie întruchipează perfect spiritul X Factor şi asta s-a văzut de la primele note pe care le-a atins. Emotivă şi retrasă, tânăra s-a adunat şi le-a oferit membrilor juriului un moment pe care nu-l vor uita. Sara a interpretat piesa „Da, mamă“, aşa că Delia s-a declarat mai mult decât mulţumită: „Cea mai bună interpretare pe care am auzit-o în seara aceasta“, i-a spus Delia, iar Ştefan Bănică a exclamat din tot sufletul după ce a auzit-o cântând: „N-ai cântat bine, ai cântat foarte bine! Ai fost o surpriză, măi fato!“. 

Şi Radu Hărsulescu, de meserie sunetist, a adus uimire pe feţele membrilor juriului. Însoţit de frumoasa sa familie, care l-a susţinut din culise, acesta a cântat ca un adevărat profesionist şi a fost extrem de apreciat de cei patru mentori.

La 15 ani, Alexandru Orian jonglează cu versurile pentru că este propriul compozitor al bucăţilor de rap pe care le interpretează. Acesta a cântat o compoziţie proprie de rap, intitulată „You Know Nothing, Jon Snow“.

Brenciu, convins să spună „Da“ unui concurent care a făcut striptease pe scenă

Vineri seara la „X Factor“ nu au lipsit nici momentele amuzante sau picante. Ioan Alexandru Popovici, un student la medicină dentară, a renunţat la haine şi a interpretat ultima parte a melodiei lui Mark Ronson - „Uptown Funk“- pe care a pregătit-o la bustul gol, sub ochii uimiţi ai juriului şi delirul publicului feminin. Şi reacţia lui Horia Brenciu a fost pe măsură: simpaticul artist l-a întrebat pe concurent de ce nu merge la „Tempation Island – Insula iubirii“, iar răspunsul acestuia a smuls hohote de râs: „Numai dacă veniţi şi dumneavoastră“. Totodată jurizarea lui Horia pentru acest moment va rămâne în istoria show-lui „X Factor“, pentru că după ce a refuzat să-l treacă mai departe, convins de Răzvan şi Dani acesta a spus în cele din urmă DA.

La fel ca anul trecut, telespectatorii au ocazia să voteze prin intermediul Aplicaţiei X Factor concurenţii favoriţi. Mecanismul e urmatorul: publicul poate vota din aplicaţie orice concurent care a luat minimum trei de DA, iar la finalul audiţiilor, concurentul cu cele mai multe voturi ajunge direct în galele live şi scapă de bootcamp. Aşadar, publicul îşi păstrează puterea de decizie şi poate vota ediţie de ediţie concurentul prefetat, urmând ca la finalul audiţiilor să se adune voturile care vor desemna un singur câştigător. 

Votul în aplicaţie se activează de îndată ce concurentul a luat DA-urile de la juriu şi se poate vota doar 24 de ore. De asemenea, în cadrul aplicaţiei emisiunea X Factor se vede intelegral şi gratuit. Tot aici, utilizatorii găsesc informaţii complete despre cei patru membri ai juriului, despre concurenţi, dar şi cele mai bune momente din emisiuni, albume foto şi ştiri. Concurenţii din prima ediţie „X Factor“ care pot fi votaţi în aplicaţie sunt Andreea Alupei, Alexandru Nicolae Orian, Sara Paula Oaie, Ioan Alexandru Popovici, Radu Harsulescu, Alexandra Tanasoiu, Emilian Nechifor.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite