Antena 1 şi Pro TV, amendate de CNA din cauza emisiunilor „Acces direct“ şi „La Măruţă“, care au tratat problemele din familia lui Nicolae Guţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posturile de televiziune Antena 1 şi Pro TV au primit amenzi de 70.000 de lei, respectiv 50.000 de lei de către CNA, după ce au prezentat conflictele din familia cântăreţului de manele Nicolae Guţă.

Consiliul Naţional au Audiovizualului(CNA) a decis să amendeze posturile Antena 1 şi Pro TV pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului privind protecţia minorilor în emisiunile „Acces direct“, respectiv „La Măruţă“, în care au fost tratate conflictele din familia lui Nicolae Guţă.

Dacă în emisiunea „Acces direct“ a fost prezentat conflictul dintre soţia şi amanta cântăreţului, programul „La Măruţă“ a abordat subiectul conflictului dintre Guţă şi fiica sa, Nicoleta. 

În emisiunea prezentată de Simona Gherghe, s-au folosit apelative precum „fufă“, „zdreanţă“, „panaramă“, „dement“, „nebun“, în timp ce în emisiunea lui Măruţă, dialogul dintre Nicolae Guţă şi Luis Lazarus a fost presărat cu înjurături, după cum notează paginademedia.ro.

Membrii CNA au considerat că cele două emisiuni au încălcat legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor, atât prin limbajul folosit, cât şi prin imaginile difuzate. 

 Sumele au fost propuse de membru CNA Christian Mititelu, iar sancţiunea a fost aplicată cu şase voturi „pentru“ (Christian Mititelu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu).

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite