„Sub pielea mea“, cântată la „Vocea Ucrainei“: cum au reacţionat membrii juriului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi concurenţi ai show-ului „Vocea Ucrainei“ au ales pentru etapa duelurilor melodia „Sub pielea mea“ a artiştilor moldoveni Carla’s Dreams, impresionând membrii juriului cu interpretarea originală în limba română.

Vladyslav Belik şi Iryna Hrosu, concurenţi la „Vocea Ucrainei“, au cântat în duet „Sub pielea mea #eroina“, piesă lansată de Carlas Dreams la începutul anului 2016 şi care s-a transformat rapid în hit, fiind pe primul loc în topurile radiourilor şi televiziunilor de specialitate săptămâni întregi.

Melodia, cântată în limba română, le-a purtat noroc celor doi concurenţi întrucât niciunul nu a fost eliminat, aşa cum ar fi trebuit. După ce antrenorul celor doi a decis să meargă mai departe cu Vladyslav, Iryna a fost „salvată“ de o altă membră a juriului, Jamala, cântăreaţa care a câştigat ediţia de anul trecut a concursului Eurovision.

Trupa Carlas Dreams a fost fondată în anul 2012, la Chişinău, iar un an mai târziu misterioşii artişti s-au lansat şi în România, alături de Inna, cu piesa „P.O.H.U.I.“. A urmat o colaborare cu Loredana pentru piesa „Lumea mea“, dar şi cu Delia, alături de care au lansat hit-urile „Cum ne noi“ şi „Da, mamă“.

În 2015 şi 2016, single-urile Carla's Dreams s-au transformat în hituri, printre care amintim „Te rog“, „Sub pielea mea #eroina“, „Acele“ şi „Imperfect“.

În prezent, Carla’s Dreams pregăteşte un nou spectacol la Arenele Romane, ce va avea loc pe 13 mai şi în cadrul căruia publicul va avea ocazia să asculte live piesele de pe noul album al formaţiei, „Antiexemplu“, care include atât melodii deja cunoscute, dar şi unele ce vor putea fi auzite în premieră.

Muzica celor de la Carla’s Dreams cucereşte şi alte ţări, printre care Ucraina, Rusia, Kazakhstan, Belarus, China, Emiratele Arabe Unite, Cipru, Grecia, Franţa, Croaţia, Turcia, Finlanda, Austria.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite