Reacţiile fanilor după ce România a ratat finala Eurovision pentru al doilea an la rând: „Diaspora v-a dat o lecţie“ VIDEO
0Fanii Eurovision au reacţionat pe Facebook după ce reprezentanta României, Ester Peony (25 de ani), a ratat calificarea în finala concursului din acest an, de la Tel Aviv.
Ester Peony, reprezentanta României, nu s-a calificat în finala Eurovision 2019, ce va avea loc sâmbătă, 18 mai, marcând al doilea an la rând când ţara noastră ratează finala concursului.
În aceeaşi situaţie s-a aflat şi trupa The Humans, care a reprezentat România în 2018, cu piesa „Goodbye“. În plus, nici Moldova nu a reuşit să strângă anul acesta suficiente voturi pentru a ajunge în finala Eurovision 2019.
Cele 10 ţări calificate în finala Eurovision 2019 după a doua semifinală sunt: Macedonia de Nord, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbaijan, Danemarca, Norvegia, Elveţia şi Malta.
Reacţiile fanilor nu au întârziat să apară. Cei mai mulţi dintre cei care şi-au exprimat opiniile pe pagina de Facebook Eurovision România au criticat televiziunea publică (n.r. - organizatorul Selecţiei Naţionale), fiind de părere că Laura Bretan ar fi fost o alegere mai inspirată pentru a ne reprezenta ţara la Eurovision 2019.
De altfel, Laura Bretan, în vârstă de 17 ani, a fost favorita publicului la Selecţia Naţională, primind cele mai multe voturi, adunând astfel 12 puncte. Diferenţa faţă de televoting a fost uriaşă, pentru că Ester Peony a atras doar 3 puncte, dar a obţinut un punctaj mult mai mare din partea juriului internaţional, care a trimis-o în semifinala show-ului de la Tel Aviv.
De asemenea, fanii n-au fost mulţumiţi nici de prestaţia cântăreţei Ester Peony, catalogând-o drept „slabă“.
Iată câteva dintre mesajele lăsate de fani pe pagina de Facebook Eurovision România:
„Mare păcat că juriul prăpădit ales de TVR nu a ţinut cont în Selecţia Naţională de votul publicului, Laura Bretan. Altul ar fi fost rezultatul acestei semifinale pentru România. Ar trebui puşi să plătească cheltuiala vinovaţii care au avut ideea proastă de a alege un astfel de juriu...“
„Mă bucur pentru dreptatea făcută în seara asta. România nu a ştiut să îşi aleagă finalistul care să reprezinte cu mândrie şi anume Laura Bretan. Bravo pentru necalificare, România, doi ani la rând!“
„Felicitări TVR pentru că v-aţi sabotat singuri. Se pare că românii nu v-au votat odrasla, eu când vă zic ca aţi încurcat marfa cu ambalajul, nu m-aţi crezut. În seara asta, Diaspora v-a dat o lecţie“.
„Data viitoare să ascultaţi votul publicului, Bretan câştiga lejer“.
„TVR sper că v-aţi lecuit cu juriul internaţional, v-ati sabotat singuri trimiţând la Eurovision cea mai slabă piesă, ignorând votul publicului“.
„Justiţie divină. Data viitoare să nu mai ignoraţi poporul. E suficient că face asta PSD“.
„TVR, nu mai insistaţi cu drama că a fost o semifinală mai grea (n.r. – referinţă la comentariile făcute de către cei doi comentatori TVR în timpul transmisiunii show-ului). A fost mult mai uşoară ca cealaltă. Acceptaţi că am avut un numar foarte slab şi publicul v-a spus cu vârf şi îndesat asta cu mult timp înainte. Poate aţi învâţat ceva din asta“.
„Israelul a răzbunat-o pe Laura Bretan, care ar fi avut mari şanse în finală, TVR a primit o lecţie, părerea publicului e cea mai importantă“.
„Slabă prestaţie! O piesă fără suflet, care nu face publicul să se ridice. O piesă fără vlagă! Slab“, a comentat o altă persoană prestaţia cântăreţei Ester Peony.
După prima semifinală, primele zece ţări calificate în finala Eurovision 2019 sunt, în ordine aleatoare, Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino şi Slovenia.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) - Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia - sunt calificate direct în finala Eurovision 2019, alături de gazdă, anul acesta, Israel.
Citeşte şi:
Cum a comentat Trăistariu prestaţia cântăreţei Ester Peony în semifinala Eurovision 2019 VIDEO
Cum a cântat Ester Peony în semifinala Eurovision 2019. România nu s-a calificat în finală VIDEO