Laura Bretan, mesaj pentru câştigătoarea Selecţiei Naţionale Eurovision şi pentru români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laura Bretan, favorita publicului în finala Eurovision România 2019 şi considerată marea neîndreptăţită a Selecţiei Naţionale, a transmis un mesaj românilor, dar şi câştigătoarei Ester Peony, cântăreaţa care ne va reprezenta pe scena din Tel Aviv.

Laura Bretan (16 ani) a fost considerată marea favorită pentru a reprezenta România la Eurovision 2019, însă, chiar dacă a primit cele mai multe voturi de la telespectatori, ea a fost trasă în jos de punctajul juriului şi a fost învinsă de Ester Peony (24 de ani), care va cânta pe scena din Tel Aviv piesa „On a Sunday“.

Mezina competiţiei, clasată pe locul doi în finala Selecţiei Naţionale, i-a transmis un mesaj de susţinere câştigătoarei.

„Hei, frumoaso! Te iubesc din tot sufletul, fă-ne mândri!“, a scris Laura Bretan în dreptul unei imagini publicate pe Instagram în care o îmbrăţişează pe Ester Peony. Aceeaşi imagine, dar un mesaj uşor diferit au apărut şi pe Facebook.

De asemenea, micuţa cântăreaţă le-a mulţumit celor care au susţinut-o: „M-am simţit atât de iubită şi adorată. Vă mulţumesc că m-aţi făcut să mă simt ca o prinţesă. Te iubesc, România, din tot sufletul“. 

Surse apropiate solistei ne-au declarat însă că a fost foarte dezamăgită şi afectată de rezultat. 

  heyy beautiful♥️ i love you from the bottom of my heart. make us proud✨ #letsgo #eurovision #romania #telaviv A post shared by Laura Bretan (@officiallaurabretan) on Feb 17, 2019 at 3:50pm PST

    

i feel so loved and adored💕 thank you for making me feel like a princess. te iubesc romania, din tot sufletul. ♥️ A post shared by Laura Bretan (@officiallaurabretan) on Feb 17, 2019 at 11:52pm PST

Cu 62 de puncte din partea specialiştilor, Ester Peony a reuşit să le surclaseze pe principalele favorite, Bella Santiago cu „Army of Love“ (50 de puncte) şi Laura Bretan cu „Dear Father“ (48 de puncte), ambele câştigătoare de talent show-uri – „X Factor“ (2018), respectiv „Românii au talent“ (2016). 

În schimb, preferata românilor a fost Laura Bretan, care după televoting a primit 12 puncte, urmată de rockerii de la Trooper (10 puncte) şi de Bella Santiago (8 puncte). Câştigătoarea Eurovision România 2019 a primit doar trei puncte de la telespectatori. 

Clasamentul finalei Eurovision România 2019 a fost decis de un juriu internaţional, format din şase membri, în timp ce telespectatorii au avut rolul celui de-al şaptelea jurat. Mai exact voturile exprimate s-au transformat în puncte de la 1 la 12, excepţie 9 şi 11.

  

Rezultatul neaşteptat a stârnit un val de acuzaţii şi critici la adresa TVR, organizatorul competiţiei. Mulţi au reproşat că televotingul ar fi trebuit să conteze într-o proporţie mai mare. O altă nemulţumire exprimată este legată de componenţa juriului, în care au fost, în premieră, specialişti străini. De asemenea, fanii români acuză juriul că a sabotat-o pe principala favorită, Laura Bretan

Laura a pierdut mult la votul juriului şi, la fel de neaşteptat, membrii care i-au acordat cele mai mici note sunt aceiaşi care în urmă cu mai puţin de o lună se declarau fermecaţi de ea. Este vorba de britanicii Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti unei platforme consacrate în fenomenul Eurovision. Cei doi i-au oferit 4, respectiv 6 puncte, ceea ce a dat peste cap socotelile fanilor. 

Se pare că Aderemi şi Adams nu au mai dorit-o pe Laura Bretan pe scena de la Tel Aviv după ce au aflat că este o susţinătoare a familiei tradiţionale, ei fiind la rândul lor gay, iar Eurovisionul fiind cunoscut drept un concurs ce susţine comunitatea LGBTQ. 

    

Muzică

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite