Video Începe Analogue, cel mai nou festival muzical din România. Cântă Jessie Ware, Morcheeba, Asaf Avidan VIDEO

0
Publicat:

În perioada 2-4 septembrie, în orașul Mioveni din Argeș se va desfășura prima ediție a Analogue, cel mai nou festival muzical în aer liber la care sunt așteptați 10.000 de fani.

Vedeta britanică Jessie Ware va concerta la festivalul ANALOGUE din Mioveni FOTO arhiva personală
Vedeta britanică Jessie Ware va concerta la festivalul ANALOGUE din Mioveni FOTO arhiva personală

La festival vor concerta superstaruri ale muzicii de pe glob, în frunte cu britanicii Jessie Ware, JP Cooper și Morcheeba și israelianul Asaf Avidan. Și artiștii din România și Republica Moldova vor fi reprezentați la vârf, prin B.U.G. Mafia, Irina Rimes și Zdob și Zdub.

Prima ediţie a Analogue Festival se va desfășura ȋntre 2 și 4 septembrie, pe Platoul Făget din Mioveni (județul Argeș).

Artistul israelian Asaf Avidan, ce va concerta la Analogue, a devenit faimos cu hit-ul ”One Day”. Jessie Ware este la ora actuală unul dintre cei mai apreciați artiști britanici de pe glob. ”Devotion”, albumul său de debut lansat acum 10 ani, a ajuns până pe locul cinci în topurile din Marea Britanie. Iar melodii precum ”Say you love me” ori ”Wildest moments” i-au adus sute de milioane de vizualizări pe YouTube. Jessie Ware a concertat inclusiv la celebrul festival Glastonbury. 

Vineri, 2 septembrie, în prima zi a festivalului Analogue, vor concerta de la ora 18.15, Bruja, El Nino, Nane, Deliric & Silent Strike, Muse Quartet, B.U.G. Mafia și Rudimental DJ.

Sâmbătă, 3 septembrie, pe scena Analogue vor cânta începând cu ora 18.10 Cătălina Cara, Moonlight Breakfast, Zdob și Zdub, Subcarpaţi, Dubioza Kolektiv și Morcheeba.

Duminică 4 septembrie, în a treia zi a festivalului, vor concerta de la ora 17: TM Groove & Maria Hojda, The Motans, Irina Rimes, Golan, Asaf Avidan, JP Cooper și Jessie Ware.

Pe scena secundară a festivalului de la Mioveni vor evolua 11 tineri artiști în zilele de vineri 2 septembrie și sâmbătă, 3 septembrie. Printre aceștia se numără și MØISE, finalist la ediția din acest an a Eurovision România. Fiecare artist va avea alocat un interval de 20-30 de minute ȋn timpul zilei.

Festivalul Analogue propune, pe lângă concertele deja anunțate, diferite activități și ateliere, de la ridicări cu balonul cu aer cald, la ateliere de dans și de pictură pentru copii și adolescenţi, degustări de vinuri, petreceri și multe altele. Accesul la festival se va face vineri 2 septembrie de la ora 14:00, și sȃmbătă și duminică, de la ora 12:00, permiţȃndu-le participanţilor la eveniment să se bucure cȃt mai mult de activităţile pregătite pentru ei.

Ateliere interactive pentru copii și adolescenți

Sunt disponibile cel puţin 1.000 de locuri de parcare gratuite chiar lângă spațiul unde se va desfășura festivalul Analogue.

Organizatorii festivalului Analogue asigură și shuttle-uri gratuite pentru participanții la festival, pe durata celor trei zile.

Iată programul curselor de autobuz gratuite:

Vineri, 2 septembrie - ora 13:40 de la Hotel Ramada Pitești, ora 17:00 de la Gara Sud Pitești, 18:30 de la Primăria Mioveni, iar returul către Hotel Ramada Pitești și Primăria Mioveni va fi la ora 2:00 AM.

Sâmbătă, 3 septembrie și duminică, 4 septembrie: ora 11:45 de la Hotel Ramada Pitești, ora 17:00 de la Gara Sud Pitești, ora 18:30 de la Primăria Mioveni, iar returul către Ramada Hotel Pitești și Primăria Mioveni va fi la ora 2:00 AM.

ANALOGUE este cel mai mare festival în aer liber din sudul României FOTO Denis Grigorescu
ANALOGUE este cel mai mare festival în aer liber din sudul României FOTO Denis Grigorescu

„De la prima ediție, Analogue a trezit un interes foarte mare. Mii de oameni din toată România și-au cumpărat abonamente la festival cu câteva săptămâni înainte de începerea acestuia. Locurile de cazare din Mioveni și din zonă sunt rezervate de mai mult timp. Dorim să le oferim celor care vor veni la Analogue o experiență diferită, atât din punct de vedere muzical, cât și al varietății de activități pregătite, pe teme actuale, importante, privind mediul și sustenabilitatea“, precizează pentru „Adevărul“ Alin Călinescu, managerul festivalului Analogue și directorul Centrului Cultural Mioveni.

Mai multe ateliere interactive pentru copii și adolescenţi pe teme de sustenabilitate și artă vor avea loc pe timp de zi ȋn mai multe zone ale festivalului. Printre acestea se numără work-shop-ul de ecoturism „Pădurile și importanța lor” și un atelier de pictură ȋn care tinerii sunt ȋncurajaţi să-și exprime emoțiile prin imagini, cu ajutorul formelor și culorilor. De asemenea, organizatorii pregătesc și un work-shop de dans modern ce urmărește să ȋi determine pe tinerii între 14 și 18 ani să descopere dansul afro-house.

„Miile de oameni care vor veni la festivalul Analogue vor cunoaște mai bine orașul Mioveni și împrejurimile atât de pline de farmec. Pentru mine, cultura și sportul sunt cei mai buni ambasadori palpabili ai unei comunități. Festivalul Analogue de la Mioveni este ceva aparte, unic în peisajul muzical românesc și sunt sigur că va stârni multe ecouri pozitive și va deveni un brand al județului Argeș. Este un festival realizat în natură, cu grijă pentru natură, un festival cu o listă impresionantă de vedete ale muzicii internaționale și românești”, precizează Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

Organizatorii festivalului Analogue sunt Centrul Cultural Mioveni, Primăria Mioveni și Consiliul Local Mioveni.

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite