Grammy 2016: Rapperul Kendrick Lamar, cele mai multe şanse la un trofeu. Lista celor mai importante nominalizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kendrick Lamar mai deţine alte două trofee Grammy FOTO Getty Images
Kendrick Lamar mai deţine alte două trofee Grammy FOTO Getty Images

Rapperul Kendrick Lamar a primit cele mai multe nominalizări (11) la gala premiilor Grammy 2016, fiind urmat în top de cântăreaţa pop Taylor Swift şi de artistul canadian Abel Makkonen Tesfaye, cunoscut drept The Weekend, fiecare bucurându-se de câte şapte menţiuni.

Kendrick Lamar (28 de ani), sufletul scenei rap din Los Angeles, a primit 11 nominalizări, inclusiv la unele dintre cele mai importante categorii, Albumul anului şi Cântecul anului. „To Pimp a Butterfly“, cel de-al treilea material discografic al lui Lamar, a cucerit topurile muzicale din Statele Unite şi din Marea Britanie datorită combinaţiei de funk, jazz şi poezie, scrie Reuters. 

Taylor Swift (25 de ani), câştigătoare a şapte premii Grammy, va concura la şapte categorii în ediţia din 2016, printre care Cântecul anului şi Cea mai bună interpretare pop solo, pentru hitul „Blank Space“.

Drama erotică „Fifty Shades of Grey“ l-a ajutat pe artistul cunoscut sub pseudonimul The Weekend să obţină trei dintre cele şapte nominalizări pentru single-ul „Earned It“, care a fost inclus pe coloana sonoră a filmului. Canadianul în vârstă de 25 de ani nu a câştigat niciodată un trofeu Grammy în cariera sa de cinci ani. 

Cântăreaţa britanică Adele, care a primit şase premii Grammy pentru albumul din 2011, „21“, nu a fost eligibilă pentru ediţia de anul viitor a premiilor Grammy. Chiar dacă noul ei material, „25“, se bucură de un succes răsunător, a fost lansat prea târziu pentru a fi luat în considerare. 

Câştigătorii celei de-a 58-a ediţii a premiilor Grammy vor fi anunţaţi pe 15 februarie 2015, într-o gală care va avea loc la Los Angeles. Redăm mai jos nominalizările la cele mai importante categorii, iar lista completă o puteţi găsi aici

Grammy 2016 - Lista celor mai importante nominalizări

Albumul anului

„Sound & Color“ — Alabama Shakes

„To Pimp A Butterfly“ — Kendrick Lamar

„Traveller“ — Chris Stapleton

„1989“ — Taylor Swift

„Beauty Behind The Madness“ — The Weeknd

Înregistrarea anului

„Really Love“ — D'Angelo And The Vanguard

„Uptown Funk“ — Mark Ronson Featuring Bruno Mars

„Thinking Out Loud“ — Ed Sheeran

„Blank Space“ — Taylor Swift

„Can't Feel My Face“ — The Weeknd

Cântecul anului

„Alright“ — Kendrick Lamar

„Blank Space“ — Taylor Swift

„Girl Crush“ — Little Big Town

„See You Again“ — Wiz Khalifa Featuring Charlie Puth

„Thinking Out Loud“ — Ed Sheeran

Cel mai bun artist nou

Courtney Barnett

James Bay

Sam Hunt

Tori Kelly

Meghan Trainor

Cea mai bună interpretare pop solo

„Hearbeat Song“  – Kelly Clarkson

„Love Me Like You Do“ – Ellie Goulding

„Thinking Out Loud“ – Ed Sheeran

„Blank Space“ – Taylor Swift 

„Can't Feel My Face“ – The Weekend

Cel mai bun duet pop

„Ship To Wreck“ — Florence + The Machine

„Sugar“ — Maroon 5

„Uptown Funk“ — Mark Ronson Featuring Bruno Mars

„Bad Blood“ — Taylor Swift Featuring Kendrick Lamar

„See You Again“ — Wiz Khalifa Featuring Charlie Puth

 

Cea mai bună înregistrare dance

„We’re All We Need“ — Above & Beyond Featuring Zoë Johnston

„Go“ — The Chemical Brothers

„Never Catch Me“ — Flying Lotus Featuring Kendrick Lamar

„Runaway (U & I)“ — Galantis

„Where Are Ü Now“ — Skrillex And Diplo With Justin Bieber

Cea mai bună interpretare rock

„Don’t Wanna Fight“ — Alabama Shakes

„What Kind Of Man“ — Florence + The Machine

„Something From Nothing“ — Foo Fighters

„Ex’s & Oh’s“ — Elle King

„Moaning Lisa Smile“ — Wolf Alice

Cel mai bun cântec rock

„Don't Wanna Fight“ – Alabama Shakes

„Ex's & Oh's“ – Elle King

„Hold Back The River“ – James Bay

„Lydia“ – Highly Suspect

„What Kind Of Man“ – Florence + The Machine

 

Cel mai bun album rock

„Chaos And The Calm – James Bay

„Kintsugi“ - Death Cab For Cutie

„Mister Asylum“ – Highly Suspect

„Drones“ – Muse

„The Gray Chapter“ – Slipknot 

 

Cel mai bun album alternativ 

„Sound & Color“ — Alabama Shakes

„Vulnicura“ — Björk

„The Waterfall“ — My Morning Jacket

„Currents“ — Tame Impala

„Star Wars“ — Wilco

Cel mai bun album urban contemporan

„Ego Death“ — The Internet

„You Should Be Here“ — Kehlani

„Blood“ — Lianne La Havas

„Wildheart“  — Miguel

„Beauty Behind The Madness“ — The Weeknd

Cel mai bun album rap

„2014 Forest Hills Drive“ — J. Cole

„Compton“ — Dr. Dre

„If You're Reading This Its Too Late“ — Drake

„To Pimp A Butterfly“ — Kendrick Lamar

 

Cel mai bun album country

„Montevallo“ — Sam Hunt

„Pain Killer“ — Little Big Town

„The Blade“ — Ashley Monroe

„Pageant Material“ — Kacey Musgraves

„Traveller“ — Chris Stapleton

Cel mai bun videoclip

„LSD0“— A$AP Rocky

„I Feel Love“— The Dead Weather

„Alrightr“— Kendrick Lamar

„Bad Blood“ — Taylor Swift ft. Kendrick Lamar

„Freedom“ — Pharrell Williams

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite