„Jocurile foamei: Revolta - Partea I“, marele câştigător la Kids’ Choice Awards 2015. Lista completă a premiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „Jocurile foamei: Revolta - Partea I/The Hunger Games: Mockingjay - Part 1“, de Francis Lawrence, a fost, sâmbătă, marele câştigător la gala Nickelodeon Kids’ Choice Awards 2015, unde a primit trei premii, inclusiv cel pentru filmul favorit al anului.

Kids’ Choice Awards 2015, gală anuală, aflată la cea de-a 28-a ediţie, organizată de postul TV Nickelodeon, deţinut de Viacom Inc., recompensează actorii şi producţiile preferate de publicul tânăr din film, televiziune şi muzică. Câştigătorii sunt aleşi în urma voturilor publicului, pe site-ul nick.com, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Superproducţia „Jocurile foamei: Revolta - Partea I/ The Hunger Games: Mockingjay - Part 1“ a mai primit premiul pentru „cel mai bun star masculin într-un film de acţiune“ (Liam Hemsworth), respectiv „cel mai bun star feminin într-un film de acţiune“ (Jennifer Lawrence).

Show-ul Disney „Austin & Ally“ şi cele două staruri ale sale au primit premiile pentru „cel mai bun program TV“, „actriţa de televiziune preferată“ (Laura Marano) şi „actorul de televiziune preferat“ (Ross Lynch), în timp ce grupul Fifth Harmony a câştigat Kids’ Choice Award pentru „cel mai bun artist debutant“, iar formaţia One Direction a încheiat o săptămână agitată - marcată de plecarea lui Zayn Malik - primind premiul pentru „trupa favorită a anului“.

image

Adam Sandler FOTO AP

Angelina Jolie a încheiat şi ea o săptămână dificilă, primind premiul pentru „cel mai bun personaj negativ“, pentru rolul din „Maleficent“, la câteva zile după ce a dezvăluit în presă că s-a supus unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ovarelor şi a trompelor uterine, pentru a elimina riscul unui cancer.

image

Angelina Jolie FOTO AP

Starul şi-a făcut apariţia la gală, care a avut loc la sala The Forum din Los Angeles, alături de fiicele sale Shiloh şi Zahara.

image

Emma Stone FOTO AP

La aceeaşi gală au mai fost premiaţi artiştii Emma Stone („actriţa preferată“, pentru rolul din „Uimitorul Om-Păianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2“), Ben Stiller („actorul preferat“, pentru rolul din „O noapte la muzeu: Secretul Faraonului/ Night at the Museum: Secret of the Tomb“), Nick Jonas („cântăreţul preferat“), Selena Gomez („cântăreaţa preferată“), cântecul „Bang Bang“ (Jessie J, Ariana Grande şi Nicki Minaj, „piesa preferată a anului“), producţiile „O familie modernă/ Modern Family“ („serialul de familie preferat“), „Spongebob Squarepants“ („serialul animat preferat“), „The Voice“ („emisiunea de talente preferată“), „Big Hero 6“ („filmul de animaţie preferat“), seria de volume „Diary of a Wimpy Kid“ („cartea preferat“), „Minecraft“ („jocul ce provoacă dependenţă“) şi „Dance Moms“ („reality show-ul preferat“).

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite