FOTO Cele mai enervante clişee din filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tuturor ne plac filmele pentru că de multe ori prezintă realităţi şi situaţii excepţionale, care nu ar putea niciodată să aibă loc în lumea reală. Dar atunci când anumite clişee se repetă în multe dintre peliculele pe care le vedem, acţiunea începe să devină previzibilă, ceea ce ştirbeşte plăcerea vizionării, CNN a alcătuit o listă cu cele mai enervante clişee din filme.

1. Maşina care explodează când băieţii buni sunt departe de ea

Tuturor ne place când un film de aventuri se termină cu bine, iar ce imagine exprimă mai bine acest lucru? Clasica maşină care explodează fix atunci când „băieţii buni“ se îndepărtează de locul cu pricina. Cu spatele la o explozie parcă dintr-o dată eroii noştri arată şi mai victorioşi, asemenea lui Anthony Mackie, Mark Wahlberg şi „the Rock“ în filmul „Trage tare şi te scoţi“.

2. Eroul care stă nemişcat pe capota unei maşini în mişcare

.De fiecare dată când are loc o cursă de maşini, dintr-un motiv sau altul eroul nostru ajunge pe capotă/acoperiş. Evident, niciodată nu se dezechilibrează şi nu cade. De ce? Pentru că tipilor buni nu li se întâmplă niciodată asta. Un bun exemplu este Vin Diesel în cel mai nou film din seria „Furios şi iute“.

image

3. Copiii se împart în mode egal

De regulă, în filmele apocaliptice, întotdeauna familiile au un număr par de membri, astfel când tragedia loveşte şi sun despărtiţi, să rămână o proporţie egală părinte-copil, ca în „Ziua Z: Apocalipsa“.

image

4. Răul e în spatele tău

Un lucru pe care l-am învăţat cu toţii din filmele de groază şi din thrillere, pericolul se află întotdeauna în spatele tău, chit că, în ultimul timp din ce în ce mai multe filme ne „păcălesc“ şi atunci când avem impresia că pericolul vine din spate, acesta se află chiar în faţă.

image

5. Duşmani la început, prieteni la final

Într-un film poliţist, de fiecare dată când doi ofiţeri sunt obligaţi să lucreze împreună, aceştia nu se suportă la început din cauza personalităţii total diferite. Fiţi fără grijă, în cele din urmă personajele reuşesc să lege o prietenie solidă, aşa cum se întâmplă şi cu personajele interpretate de Sandra Bullock şi Melissa McCarty, în „Captură la dublu“. 

image

6. Supereroii au (sau nu) superputeri

Or avea supereroii puteri, dar atunci când sunt prinşi de ofiţeri ai legii, chiar şi o simplă pereche de cătuşe îi poate ţine în loc, asemeni lui Superman în „Man of Steel: Eroul“.

image

7. Binele învinge

Atunci când eroul este înconjurat din toate părţile de „ticăloşi“, nu trebuie să ne facem griji pentru că întotdeauna îi va bate şi va ieşi învingător. Întotdeauna.

8. Maşina care nu te lasă la greu

Cu siguranţă cel mai amuzant clişeu este cel al maşinii indestructibile, indiferent cât de rău arată. Poate şi accidentată, găurită, în flăcări, maşina în care se află eroul nu se va opri niciodată. Indiferent cât de avariată este, maşina rezistă pentru a-l duce pe „băiatul bun“ la destinaţie, asemenea automobilului din ultimul film James Bond, „007: Coordonata Skyfall“.

image

9. Săritura prin geam

Al doilea cel mai amuzant clişeu este cel al săriturii prin geam/parbriz. Când personajul pozitiv încearcă figura asta, întotdeauna îi iese de minune. Exceptând câteva zgârieturi minore, eroul niciodată nu va suferi prea mult. Va fi invicibil în faţa sticlei, asemeni lui Channing Tatum (rolul lui John Cale) în  „Alertă de grad zero“. 

image

10.  Ţintă (ne)sigură

Într-un film de acţiune se ştie că atunci când eroul se află la ananghie, între mulţi „ticăloşi“ cu pistoale, nu o sa fie niciodată nimerit. Oricât de mult ar încerca ei, eroul nu este niciodată nimerit, dar dacă el, cu un singur pistol, începe să-i împuşte, cu siguranţă îi va nimeri pe toţi. Cu toţii am râs când Django (Jamie Foxx) s-a dezlănţuit şi i-a împuşcat pe toţi cei din conac. 

image

11.  Traficul te omoară când încerci să salvezi lumea

Niciodată să nu mergi cu maşina atunci când îţi propui să salvezi lumea pentru că întotdeauna vei nimeri orele cele mai aglomerate. Asta dacă nu cumva ai nevoie să parchezi, iar atunci eroul va găsi mereu locuri disponibile. 

image

12.   Eroul se alege cu gloria, dar şi cu fata visurilor

Clişeul preferat al tuturor: eroul întotdeauna va „câştiga“ fata visurilor, asta dacă ea reuşeşte să supravieţuiască până la sfârşitul filmului. Nimeni nu ar vrea să treacă prin toată tevatura prin care a trecut Gwyneth Paltrow în ultmiul film „Iron Man – Omul de oţel 3“.

image
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite