A fost lansat primul trailer pentru „The Hateful Eight“, filmul după care Quentin Tarantino vrea să se retragă VIDEO
0
A fost lansat primul trailer oficial al westernului „The Hateful Eight“, cel de-al zecelea film din cariera cinematografică a apreciatului regizor Quentin Tarantino.
Potrivit revistei „Variety“, acţiunea din „The Hateful Eight“ are loc „cu şase, opt sau 12 ani“ după Războiul Civil şi prezintă călătoria vânătorului de recompense John „The Hangman“ Ruth, interpretat de actorul Kurt Russell, şi a fugarului Daisy Domergue, jucată de Jennifer Jason Leigh. De-a lungul drumului către oraşul Red Rock, unde Ruth o va aduce pe Domergue în faţa justiţiei, cei doi întâlnesc doi necunoscuţi, pe maiorul Marquis Warren (Samuel L. Jackson), un fost membru al armatei de unionişti transformat într-un josnic vânător de recompense, şi pe Chris Mannix (Goggins), un renegat din sud care pretinde că este noul şerif al oraşului.
Vremea rea îi forţează pe cei trei să se refugieze în interiorul unui popas pentru trăsuri, unde sunt întâmpinaţi de patru străini: Bob (Bichir), cel care are grijă de adăpost, Oswaldo Mobray (Roth), călăul din Red Rock, cowboy-ul Joe Gage (Madsen) şi generalul Confederaţiei Sanford Smithers (Dern). Pe măsură ce vijelia cuprinde şi trecătoarea unde s-au adăpostit, cei opt călători încep să realizeze că este foarte posibil să nu mai ajungă niciodată la Red Rock.
Recent, Tarantino a sugerat că după lansarea „The Hateful Eight“, care va avea premiera în SUA la începutul anului viitor, plănuieşte să se retragă din cinematografie: „Voi scrie piese de teatru şi cărţi, voi îmbătrâni cu graţie“, a răspuns Quentin Tarantino la întrebarea lui Samuel L. Jackson despre ce va face dacă se retrage din cinematografie. „Nu cred că un artist trebuie să stea pe scenă până când publicul îl imploră să coboare. Îmi place ideea de a lăsa fanii dorindu-şi mai mult. Cred că regia este un domeniu pentru oameni tineri şi îmi place ideea unei legături de genul unui cordon ombilical între primul şi ultimul meu film. Nu vreau să ridiculizez pe nimeni care are o părere diferită, dar eu vreau să mă retrag cât sunt încă în formă“, a spus Tarantino.
„Îmi place că voi lăsa în urmă o filmografie cu zece producţii. Nu e bătut în cuie, dar ăsta e planul. Dacă mai târziu voi da peste un film bun nu voi spune că nu îl fac doar pentru că am spus că nu mai fac filme. Dar zece filme fac şi gata, o să îi las pe fani să-şi dorească mai multe, mi se pare bine aşa“, a adăugat regizorul american.
Afirmaţiile lui Tarantino trebuie privite totuşi cu o oarecare neîncredere, având în vedere că regizorul a spus că nu va mai turna „The Hateful Eight“ după ce scenariul filmului a fost publicat pe internet, dar s-a răzgândit două săptămâni mai târziu.
Primul film al lui Tarantino este pelicula „Reservoir Dogs“, din 1992, iar cel mai recent este drama „ Django Unchained/Django dezlănţuit“, care a câştigat două premii Oscar în 2013.
Câştigător al trofeului Palme d'Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction“ din 1994 şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp Fiction“ şi „Django Unchained/Django Dezlănţuit“, Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale „ Reservoir Dogs/Profesioniştii crimei“, „Pulp Fiction“, „Jackie Brown“, seria „Kill Bill“, „Death Proof/Maşina morţii “, „ Inglorious Bastards/Ticăloşi fără glorie“ şi „ Django Unchained/Django dezlănţuit“ au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.