Concertul  Orchestrei şi al Corului Maggio Musicale Fiorentino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 20.00, în seria Maria Orchestre ale Lumii, pe scena Sălii Palatului se vor afla Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, dirijate de Fabio Luisi. Solist va fi violonistul Sergei Krylov.  În program, vor fi Concertul nr. 1 în Re major op. 6 pentru vioară şi orchestră de Nicolò Paganini şi Simfonia a III-a in Do major, op. 21 de George Enescu. Adevărul.ro transmite acest concert.

Text de Olga Grigorescu

Figura lui Nicolò Paganini (1782–1840), tipicul virtuoz romantic, a rămas legendară; fiecare apariţie a sa pe scenele de concert din Italia natală, dar şi din toate marile oraşele europene în care a făcut turnee, a stârnit uimirea publicului prin arta sa interpretativă excepţională. Violonist, violist, chitarist şi compozitor, improvizator de mare talent, lăsa impresia că ar avea însuşiri supranaturale. A adus numeroase îmbunătăţiri tehnicii instrumentale, punând bazele şcolii violonistice moderne. Totuşi, multe dintre efectele deosebite pe care le producea cântul său nu erau cu totul noi; mari muzicieni le introduseseră în practica instrumentală încă din veacurile XVII-XVIII: Corelli, Bach, Vivaldi, Tartini, Locatelli. Ceea ce aducea nou Paganini era însă folosirea acestor procedee pe scară largă: viteză ameţitoare a unor ample pasaje, registre foarte înalte, lungi fragmente melodice în flageolete (sunete armonice), pizzicato cu ambele mâini, spiccate rapide, salturi mari, duble sunete pe coardă. Cele 24 de Capricii ale sale au rămas şi astăzi printre cele mai dificile şi inventive piese pentru vioară solo, piatră de încercare pentru virtuozitatea oricărui interpret.

Dintre cele 6 concerte pentru vioară şi orchestră (ultimul neterminat), primele două sunt cele mai celebre şi mai des cântate, nu numai datorită efectelor violonistice spectaculoase, dar şi substanţei tematice, realmente inspirate.

Concertul nr. 1 op. 6 a fost compus se pare între anii 1816 şi 1818 (data nu e sigură) şi are o structură clasică. Solistul se impune peste tot cu discursul său colorat şi strălucitor, în timp ce orchestra rămâne acompaniatoare; doar în prima parte, Allegro maestoso, ansamblul are un rol mai consistent, dată fiind prezenţa tradiţionalei expoziţii orchestrale, bitematice, care o precede pe cea cu solist. Vioara reia temele şi le îmbogăţeşte după aceea cu nenumărate înflorituri, agilitatea solistului fiind pusă la serioasă încercare. Partea a doua, Adagio, ni se prezintă ca o arie de operă italiană unde cantabilitatea se află în prim plan, comunicând o emoţie sinceră şi caldă. Adevăratul „foc de artificii” violonistic se dezlănţuie însă în rondoul final, Allegro spirituoso, cu refrenul pe o temă de dans sprinţară, veselă, fiecare cuplet fiind la rândul lui plin de vervă şi ingeniozitate.

George Enescu (1881 – 1955) a început să lucreze la Simfonia a treia în anul 1916 şi a terminat-o în 1918. A compus deci în plin război, susţinând totodată zeci de concerte prin oraşele moldovene în beneficiul răniţilor de pe front, astfel că era inevitabil ca tensiunile evenimentelor de atunci să nu se reflecte şi în muzica pe care o crea. Simfonia a treia încununa magistral o primă etapă componistică din evoluţia enesciană, deschizând totodată drumuri spre capodoperele următoare.

Prima parte, Moderato un poco maestoso, începe aproape şoptit, ca un fel de presimţire a tragediei ce avea să se dezlănţuie. Două zone tematice deosebite între ele şi totuşi înrudite se impun: prima, tensionată cu ample comentarii în plenul orchestrei, cealaltă lirică, visătoare, mai transparentă şi cu multe intervenţii solistice. În dezvoltare se dezlănţuie conflictul, un aer eroic străbătând lupta unor forţe opuse. După un punct culminant, atmosfera se linişteşte şi va domina starea de reculegere. Agitaţia va izbucni însă din nou în mişcarea următoare, Vivace ma non troppo, unde o temă de marş adună treptat valuri de sonorităţi ce vor creşte şi se vor încleşta cu o forţă copleşitoare. Pacea, chiar dacă uneori tulburată de umbrele dramei consumate, se va instaura în partea a treia, Lento ma non troppo. În împletirea molcomă a firelor orchestrei apar acum, simbolizând armonia lumii aşezate din nou în cursul ei firesc, glasurile blânde ale corului. Nu sunt cuvinte, ci doar vocalize care însoţesc instrumentele. Se aud şi culori mai aparte în orchestră, orga, picurile harpelor şi ale pianului, o percuţie cristalină, toate pentru a contura momentele de elevaţie, de transfigurare a tragicului în serenitate, chiar în extaz.

Enescu drămuieşte atent toate detaliile, înălţând în ansamblu un edificiu sonor impresionant. Întreg materialul tematic este dedus din prima temă a părţii întâi, iar circulaţia motivelor componente, mereu în alte ipostaze, creează o uimitoare varietate într-o construcţie unitară, coerentă.

MARI ORCHESTRE ALE LUMII 

Marţi 17 septembrie    ora 20.00   

Sala Mare a Palatului

ORCHESTRA şi corul  MAGGIO MUSICALE FIORENTINO

FABIO LUISI – dirijor

SERGEI KRYLOV – vioară

Nicolò Paganini – Concertul nr. 1 în Re major op. 6 pentru vioară şi orchestră

George Enescu – Simfonia a III-a in Do major, op. 21 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite