Ministerul Sănătăţii a sistat temporar vaccinarea contra TBC-ului

Ministerul Sănătăţii a sistat
temporar vaccinarea contra TBC-ului

Vaccinarea contra tuberculozei va fi sistată cel puţin două săptămâni, potrivit Ministerului Sănătăţii FOTO: Shutterstock

Niciun bebeluş nu va mai primi vaccinul BCG, contra tuberculozei, începând de astăzi, a decis Ministerul Sănătăţii, din cauza suspiciunilor asupra calităţii serului importat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a solicitat expertiza Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire vaccinul BCG inclus în programul de vaccinare a nou-născuţilor.

„Am luat această decizie nu pentru că avem suspiciuni asupra calităţii vaccinului pe care îl avem la dispoziţie, ci pentru că dorim să asigurăm populaţiei datele clare şi corecte, astfel încât să nu mai existe suspiciuni pe această temă. Am solicitat expertiză independentă, nu din lipsă de încredere în competenţa profesională a specialiştilor noştri, ci pentru o totală transparenţă şi pentru a stopa speculaţiile care pot pune în pericol întregul calendar de vaccinare în detrimentrul copiilor şi al evoluţiei sănătăţii publice în România“, a declarat ministrul Arafat într-un comunicat de presă.

Această soluţie a Ministerului Sănătăţii a apărut după ce zece bebeluşi au ajuns ieri de urgenţă la spital din cauza efectelor adverse ale vaccinului BCG danez. „Reacţiile adverse apar după câteva luni, poate chiar cinci luni. Acum, sunt internaţi zece bebeluşi cu reacţii adverse grave. Ei au între două şi patru luni“, a spus medicul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“. Bebeluşii au fost operaţi, iar în prezent se află sub tratament.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările