Reguli pentru a face corect respiratia gura la gura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manevrele efectuate in primele minute de la debutul unei urgente medicale sunt de o importanta majora pentru supravietuirea victimelor. Prin cursurile de salvatori, medicii de la Serviciul de

Manevrele efectuate in primele minute de la debutul unei urgente medicale sunt de o importanta majora pentru supravietuirea victimelor. Prin cursurile de salvatori, medicii de la Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB) instruiesc populatia pentru unele masuri de urgenta. In cazul stopului cardiorespirator, lantul supravietuirii consta in: accesul rapid la telefonul de urgenta; inceperea imediata a manevrelor de resuscitare; defibrilare precoce si suportul avansat al resuscitarii. Cauzele stopului cardiorespirator sunt: obstructia cailor respiratorii; respiratie inadecvata cauzata de o afectiune pulmonara, a cutiei toracice, muschilor respiratori sau sistemului nervos si afectarea cardiaca primara sau secundara. Ca salvator, in fata unei astfel de victime, in primul rand trebuie sa-i verifici reactivitatea. Intrebi cu glas tare, scuturand usor umerii victimei. Daca nu raspunde, sunati la Salvare. Apoi, plasati o mana mana pe fruntea victimei si cealalta sub barbie, cu realizarea unei usoare extensii. Aceasta manevra este interzisa daca victima are un traumatism mai sus de clavicule, avertizeaza medicii. Salvatorul se apleaca peste fata victimei, astfel incat sa priveasca eventualele miscari toracice, sa simta fluxul de aer dat de respiratia victimei si sa auda eventualele zgomote respiratorii. Daca respira, victima va fi asezata in pozitie laterala de siguranta. Daca nu respira, se incep manevrele de respiratie artificiala. Respiratia gura la gura se va face cu doua ventilatii de circa doua secunde fiecare, cu observarea miscarilor toracelui. Daca nu se inregistreaza schimbari, resuscitarea se va face si prin compresii toracice ritmice. Acestea se efectueaza la nivelul treimii inferioare a sternului. Salvatorul identifica marginea inferioara a coastelor (la locul lor de unire), iar de aici, la doua-trei degete distanta se aplica pe stern o mana cu degetele rasfirate, iar cealalta deasupra. Cu coatele drepte, iar bratele si umerii plasati intr-un plan perpendicular pe suprafata pe care se afla victima, se incep compresiile toracice, orice apasare de 4-5 centimetri ducand la o compresie a inimii de 1-2 centimetri. Dupa 4 cicluri complete (ventilatii, compresii), se vor verifica semnele de circulatie ale victimei. Resuscitarea se opreste cand la locul accidentului a ajuns echipajul medical specializat sau cand victima prezinta semne vitale (respira spontan, are puls etc.).

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite