Nouă descoperire pentru vindecarea orbirii: celule oculare la imprimantă cu jet de cerneală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată, cercetătorii britanici au folosit o imprimantă bazată pe tehnologia „inkjet“ (jet de cerneală) pentru a „imprima“ celule oculare care pot fi folosite la vindecarea orbirii.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge au „imprimat“, cu succes, două tipuri de celule din retina unui şoarece adult: celule ganglionare şi gliale, notează „Times of India“. Această descoperire poate conduce la producerea de ţesut artificial, realizat cu ajutorul a diverse celule care se găsesc în retina umană, şi care poate vindeca orbirea.

În cadrul studiului, cercetătorii s-au folosit de o imprimantă „inkjet“ piezoelectrică care a „împroşcat“ celulele printr-o duză milimetrică în momentul în care s-a aplicat un impuls electric specific. Ei s-au mai folosit şi de o tehnologie video care înregistrează la viteze mari pentru a vedea procesul imprimării şi pentru a-şi optimiza cercetările.

„Pentru ca un fluid să iasă bine dintr-o duză a imprimantei, proprietăţile sale, cum ar fi vâscozitatea şi tensiunea suprafeţei, trebuie să se supună unui număr destul de redus de valori. Adăugarea celulelor în acest lichid complică aceste valori“, spune doctorul Wen-Kai Hsiao, de la Centrul de Cercetare a Tehnologiei „Inkjet“ de la Universitatea Cambridge.

Pierderea celulelor nervoase din retină este un lucru obişnuit în multe boli oculare care cauzează orbirea. Retina este o structură complicată, unde aranjamentul precis al celulelor este important pentru o vedere eficientă“, declară şi profesorul Keith Martin şi doctorul Barbara Lorber de la Universitatea Cambridge.

„Deşi rezultatele noastre sunt preliminare şi mai este nevoie de multă muncă, scopul este să dezvoltăm o tehnologie care să ne ajute în repararea retinei“, continuă cercetătorii.

Orbirea este cauzată, de obicei, de degenerarea celulelor nervoase din ochi. În ultimii ani, a avut loc un progres imens în dezvoltarea de noi tratamente care implică transplantul de celule“, spune şi profesorul Jim Bainbridge de la Spitalul de Oftalmologie din Londra, Marea Britanie.

Aceasta este pentru prima dată când tehnologia a fost folosită cu succes pentru imprimarea de celule mature ale sistemului nervos central, iar rezultatele au demonstrat că celulele imprimate rămân sănătoase şi îşi păstrează capacitatea de supravieţuire şi de creştere.


Citeşte şi:

Un mare pas către vindecarea orbirii cu ajutorul celulelor stem

Bolile bătrâneţii care duc la orbire pot fi vindecate cu ajutorul unei retine create în laborator. Un studiu britanic pe animale a demonstrat că partea ochiului care detectează lumina poate fi reparată cu ajutorul celulelor stem.

Şi ochii îmbătrânesc!

Ochii îmbătrânesc odată cu noi şi, din păcate, nu putem face prea multe pentru a împiedica acest lucru. Pentru a preveni apariţia unor boli oculare care duc la orbire, sunt necesare controale medicale periodice. Cea mai frecventă cauză de orbire la vârsta a treia este degenerescenţa maculară legată de vârstă.

Micro-roboţii care ar putea să-ţi salveze vederea

Cercetătorii au dezvoltat nişte roboţi de dimensiuni foarte mici care i-ar putea ajuta pe oameni să nu-şi piardă vederea, potrivit Mashable.

Vântul şi praful duc la infecţii ale ochilor! Vezi cum le poţi trata

Conjunctivitele şi urciorul sunt mai frecvente în acest sezon decât în restul anului. Specialiştii atrag atenţia că problemele oculare se tratează doar cu produsele recomandate de medic.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite