INTERVIU Dr. Gheorghe Niţă, chirurg urolog: „Apariţia calculilor urinari nu ţine cont de sex“

INTERVIU Dr. Gheorghe Niţă, chirurg urolog: „Apariţia calculilor
urinari 
nu ţine cont de sex“

Dr. Gheorghe Niţă avertizează că stilul de viaţă influenţează apariţia pietrelor renale; Foto: Arhiva personală

Considerată până de curând o boală care îi afectează mai ades pe bărbaţi, litiaza urinară s-a „democratizat“, fiind o afecţiune care nu mai ţine cont de sex, atrage atenţia dr. Gheorghe Niţă, medic primar urolog, doctor în ştiinţe medicale, care vorbeşte şi despre noutăţile apărute în tratamentul bolii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Litiaza urinară este una dintre cele mai comune patologii întâlnite în societatea modernă. Simultan cu globalizarea economică, s-a modificat şi stilul de viaţă al diferitelor grupe de populaţie, ceea ce a coincis cu schimbarea principiilor alimentare şi, totodată, cu apariţia factorilor favorizanţi ai formării calculilor la nivelul întregului tract urinar. Dr. Gheorghe Niţă face o radiografie a litiazei urinare: din ce cauze apare, unde se localizează calculii şi care sunt cele mai bune opţiuni de tratament.


„Weekend Adevărul“: Boala litiazică era considerată până nu demult o patologie specifică bărbaţilor. Mai stă în picioare această afirmaţie?

Dr. Gheorghe Niţă: Se estimează că patologia litiazică urinară poate apărea la 1%-15% din populaţie, iar probabilitatea de a o dezvolta variază în funcţie de mai mulţi factori: vârstă, sex, rasă şi poziţie geografică. În mod normal, patologia litiazică este mai întâlnită în rândul populaţiei adulte masculine decât al celei feminine. Au fost efectuate mai multe studii în această direcţie, iar cele mai recente indică o scădere a raportului de apariţie a bolii dintre sexe la 1,3. Cu alte cuvinte, putem afirma că în societatea modernă apariţia de calculi la nivelul tractului urinar reprezintă o afecţiune ce nu ţine cont de sex.

Dar ce putem spune despre ceilalţi factori?

În ceea ce priveşte rasa, în  literatura de specialitate, există studii ce indică faptul că rasa albă este cea mai predispusă la dezvoltarea patologiei litiazice, urmată de hispanici, asiatici şi afro-americani. Din punct de vedere geografic, distribuţia afecţiunii litiazice urmăreşte anumiţi factori de mediu, existând astfel o frecvenţă mai ridicată de apariţie a bolii în climate calde, aride sau uscate, precum deşerturi, munţi şi zona tropicală.

La ce vârstă e mai frecventă această afecţiune?

Este întâlnită în mod frecvent la pacienţi aflaţi în decadele patru-şase ale vieţii, dar, cu mici variaţii, este posibilă apariţia şi în primele două decade de viaţă. Au fost analizaţi factorii de apariţie a bolii litiazice – precum factorii ocupaţionali, ce se referă la persoanele cu meserii sedentare, dar şi la cele care lucrează în medii expuse la căldură şi deshidratare cronică. Un alt factor de risc analizat intens este indicele de masă corporală, iar ultimele studii indică o frecvenţă ridicată de aparţie a calculilor în rândul persoanelor cu un indice de masă corporală ridicat, indiferent de sex.

Eliminarea calculilor în mod spontan sau prin tratament specific nu trebuie să reprezinte etapa finală a patologiei litiazice. Ulterior, sunt necesare măsuri de profilaxie ale recidivelor care să se adreseze factorilor generatori.

Poate fi depistată printr-un screening adecvat?

Din păcate, stadiul actual al cunoştiinţelor nu permite un screening adecvat pentru depistarea acestei patologii înainte de formarea calculilor sau înaintea apariţiei manifestărilor clinice secundare. Astfel, nu există o profilaxie prospectivă, ci doar una retrospectivă. Eliminarea calculilor în mod spontan sau prin tratament specific nu trebuie să reprezinte etapa finală a patologiei litiazice. Ulterior, sunt necesare măsuri de profilaxie ale recidivelor care să se adreseze factorilor generatori.

Cu ce boli se asociază calculii urinari

Care sunt factorii generatori?

Cauzele sunt mai multe. Tulburările metabolice care au loc în organism au un rol în apariţia calculilor. Apoi, la nivelul unui organ pot exista factori locali care determină obstrucţia, staza şi infecţia. Mai poate fi vorba despre o cauză mixtă, în geneza căreia intervin atât factori dismetabolici, cât şi factori obstructivi. În funcţie de localizarea topografică la nivelul tractului urinar pot fi calculi renali – caliceali şi pielici, ureterali, vezicali şi uretrali –, iar raportat la absenţa sau prezenţa recidivelor: nerecidivate, recidivate, multiplu recidivate – maligne. Din punct de vedere etiologic, au fost identificaţi mai mulţi factori, ce pot clasificaţi în: non-alimentari, alimentari şi urinari. Din punctul de vedere al predispoziţiei genetice, datele studiilor actuale sunt încă limitate.

Care sunt patologiile în raport cu care poate exista o corelaţie cu apariţia calculilor?

Poate apărea în afecţiuni diverse: hiperparatiroidism primar, imobilizare prelungită, boli neoplazice, hipertiroidism, creşterea concentraţiei acidului uric în urină, care determină apariţia litiazei urice. Aceasta poate apărea la pacienţii cu gută, cei cu tratament chimioterapic sau în afecţiuni la care se produce scăderea debitului urinar. În plus, mai poate fi vorba despre litiază urinară secundară altor afecţiuni sau tratamente, dar şi despre afecţiuni digestive, despre infecţii, obstrucţii de tract urinar ce produc staza urinară şi, implicit, formarea calculilor – fimoza congenitală sau dobândită, stenoze congenitale de uretră, stricturile de uretră, adenom prostatic, adenocarcinom de prostată, tumori vezicale localizate la nivelul colului, megaureter, stenoze congenitale a joncţiunii pieloureterale, afecţiuni ce produc compresia extrinsecă a ureterului. De asemenea, rinichiul spongios, anumite medicamente, cum sunt calciul, vitamina D, acetazolamida, acidul ascorbic în doze mari, sulfonamidele, triamterenul, indiavirul, precum şi derivaţiile urinare, prezente în cazul exiciziei chirugicale a vezicii urinare.

Cele mai frecvente cauze ale apariţiei pietrelor sunt consumul scăzut de lichide sau abuzul alimentar din anumite substanţe. 

Consumul de lichide, prima indicaţie de tratament

Cum se formează aceşti calculi?

În mod clasic, formarea lor cuprinde trei etape: nucleaţia, creşterea cristalelor şi agreagarea cristalelor. Toate etapele depind de o serie de factori, ce cuprind creşterea concentraţiei urinare a anumitor substanţe şi alterarea echilibrului dintre factorii ce favorizează şi cei care inhibă formarea calculilor.

Ce se întâmplă în cazul creşterii concentraţiei unor săruri urinare?

Urina conţine multe săruri minerale. Când nivelul acestor săruri minerale dizolvate în urină creşte foarte mult se pot forma pietrele, mai ales dacă există un nucleu pe care sărurile să se depună. Cele mai frecvente cauze ale apariţiei pietrelor sunt consumul scăzut de lichide sau abuzul alimentar din anumite substanţe. În mod normal, se recomandă consumul a minim doi litri de lichid în 24 de ore. Pornind de la această premisă, majoritatea protocoalelor de tratament medical al litiazei urinare se bazează pe reducerea suprasaturării, iar consumul de lichide în cantitate suficientă reprezintă prima indicaţie de tratament. Cantitatea de lichide consumată trebuie însă adaptată condiţiilor de mediu. Astfel, persoanele care stau la temperaturi ridicate sau care fac efort fizic important vor necesita cantităţi mai mari de lichide pentru a preveni apariţia pietrelor, deoarece pot pierde multe lichide prin transpiraţie.

Consumul de proteine animale poate fi riscant

Vorbeaţi şi despre regimul alimentar. Cum influenţează acesta formarea pietrelor?

Concentraţiile crescute de calciu în urină reprezintă un factor de risc. De regulă, se recomandă consumul a circa 1.000 de miligrame de calciu pe zi. Reducerea consumului de sare e foarte importantă pentru pacienţii care dezvoltă pietre ce au în compoziţie calciu. O dietă foarte bogată în proteine – carne de vită, porc şi pui – poate creşte nivelul acidului uric în urină, favorizând astfel formarea litiazei urice. Obezitatea reprezintă un alt factor de risc datorită creşterii nivelului de acizi din urină. Anumite afecţiuni intestinale ce determină diaree pot favoriza formarea pietrelor, datorită reducerii volumului urinar.

Cât de periculoase sunt pietrele mici?

Pietrele de mici dimensiuni situate în rinichi nu determină simptomatologie şi de multe ori sunt diagnosticate întâmplător, printr-un examen ecografic. Când acestea migrează din rinichi se deplasează către vezica urinară, trecând prin ureter, ce permite, de regulă, trecerea calculilor cu dimensiuni de până la 6-7 milimetri. Astfel, calculii blochează fluxul urinar de la nivelul ureterului, urina se acumulează în rinichi şi determină umflarea căilor urinare, cu apariţia simptomatologiei.

Care sunt aceste simptome?

Dureri de intensitate crescută, localizate în spate, cu iradiere către partea inferioară a abdomenului, urinări frecvente, usturimi sau dureri la urinare, modificarea aspectului urinei – care poate deveni roşie sau maronie, din cauza sângerărilor produse la migrarea calculului – greaţă sau vomă. De regulă, durerile de intensitate mare aduc pacientul de urgenţă la medic.

 

Tratamentul depinde de localizarea pietrelor

În ultimii ani, a avut loc un salt în tratamentul pietrelor. Cum se tratează acestea?

Tratamentul variază în funcţie de localizarea calculilor, ce pot fi identificaţi oriunde la nivelul tractului urinar. Astfel, există o clasificare din punctul de vedere al topografiei anatomice, prezentând, de asemenea, tratament specific individual: calculi renali, calculi ureterali, calculi vezicali şi calculi uretrali. În ce priveşte localizarea renală a litiazei, alternativele de tratament se aleg în funcţie de dimensiunea calculilor. Cea mai mare parte a alternativelor de tratament sunt minim invazive şi au înlocuit intervenţiile chirurgicale clasice.

Mai exact, care sunt?

Pentru calculii coraliformi voluminoşi, care ocupă tot sistemul colector intrarenal, se recomandă nefrolitotomie percutană. Adică abordul direct al rinichiului prin crearea unui traseu la nivel lombar şi introducerea direct în rinichi a unui instrument cu cameră video, numit nefroscop, prin care calculii sunt fragmentaţi, cu laser sau alte dipozitive, şi fragmentele sunt extrase. Pentru calculii renali între 2 şi 5 centimetri se poate apela la acelaşi procedeu sau, în centre specializate, cu experienţă, se poate utiliza ureteroscopia flexibilă retrogradă cu litotriţia laser Holmium.

În clinicile moderne specializate, tratamentul chirurgical clasic al litiazei urinare cu greu îşi mai găseşte locul. Procedurile endoscopice sunt din ce în ce mai performante şi permit rezolvarea oricărui calcul la nivelul căii urinare, indiferent de localizare şi de structură.

În ce constă acest ultim procedeu?

Constă în introducerea unui instrument flexibil foarte subţire prin calea urinară naturală, fără a efectua nicio incizie, în sensul invers de curgere a urinei, până la nivelul rinichiului şi fragmentarea calculilor în interiorul rinichiului cu ajutorul unei fibre laser. Pentru calculii de peste 2 centimetri, pot fi necesare mai multe proceduri până la fragmentarea completă, dar riscul de complicaţii este minor. Fiecare dintre tehnici trebuie discutată cu pacientul şi alegerea uneia sau alteia depinde de experienţa medicului şi de dotarea clinicii în care îşi desfăşoară activitatea.

Şi pentru calculii mai mici de 2 centimetri?

Tratamentul modern actual cu cea mai mare eficienţă şi cea mai mică rată de complicaţii în centrele specializate este reprezentat de ureteroscopia flexibilă. Această tehnică permite tratamentul calculilor renali indiferent de localizare şi de structură. Dezvoltarea instrumentarului şi a tehnicii din ultimii ani a determinat ca tot mai multe cazuri care în trecut erau tratate prin ESWL – litotriţie extracorporeală –, cu rezultate dependente de localizarea şi structura calculilor,  să migreze către ureteroscopie flexibilă. Calculii ureterali sunt trataţi cel mai frecvent prin ureteroscopie retrogradă. O alternativă poate fi ascensionarea acestora în rinichi şi, ulterior, litotriţia extracorporeală. În ce priveşte litiaza vezicală sau uretrală, tratamentul este rezervat abordului endourologic, datorită accesului facil, şi este efectuată cu ajutorul mai multor procedee balistice, precum cel mecanic, de tip punch, sau cu ajutorul unei fibre laser, ce practic fragmentează calculii până la dimensiuni inframilimetrice.

Tratamentul clasic al litiazei urinare se mai practică?

În clinicile moderne specializate, tratamentul chirurgical clasic al litiazei urinare cu greu îşi mai găseşte locul. Procedurile endoscopice sunt din ce în ce mai performante şi permit rezolvarea oricărui calcul la nivelul căii urinare, indiferent de localizare şi de structură, cu spitalizare minimă, cel mai frecvent 24 de ore, şi cu complicaţii minore. Aşa cum am precizat, fiind o patologie cu potenţial de recidivă, urmărirea ulterioară a pacienţilor şi identificarea factorilor care au contribuit la formarea calculilor sunt esenţiale.

 

Cursuri de pregătire în Italia şi Franţa

Numele: Gheorghe Niţă

Data şi locul naşterii:  22 aprilie 1972, Argeş

Studiile şi cariera:

În 1996, a absolvit UMF „Carol Davila“ din Bucureşti. Este medic primar urolog, doctor în medicină, cu competenţă în ecografie, şi chirurg. S-a specializat în Franţa şi Italia.

Este autor a 121 de lucrări, publicate în jurnale ştiinţifice, şi a 189 de lucrări, în alte jurnale.

Este membru al Asociaţiei Române de Urologie, al European Association of Urology şi al American Society for Laser Medicine and Surgery.

Locuieşte în: Bucureşti

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: