Contradicţii cu privire la intervalul optim dintre cele două doze de vaccin anti-Covid. Ce susţin specialiştii

Contradicţii cu privire la intervalul optim dintre cele două doze de vaccin anti-Covid. Ce susţin specialiştii

FOTO Mediafax

Haute Autorité de Santé a recomandat sâmbătă ca perioada la care sunt administrate cele două doze ale vaccinului dezvoltat de Pfizer/ BioNTech să fie dublată, de la trei săptămâni la şase, pentru ca mai mulţi oameni să poată primi serul, în timp ce mai mulţi medici britanici au cerut în Regat înjumătăţirea timpului, de la 12 săptămâni la şase.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prezent, cele două doze ale vaccinului sunt administrate în Franţa la trei săptămâni oamenilor din aziluri, care au prioritate, şi la patru săptămâni pentru ceilalţi, precum lucrătorii sanitari.
 
Haute Autorité de Santé (HAS) a transmis într-un comunicat citat de Reuters că distanţarea celor două doze ale vaccinurilor Pfizer şi Moderna, recent aprobat, ar permite imunizarea a 700.000 de oameni în plus în prima lună.
 
HAS a mai precizat că, având în vedere că nu există un acord între diferite ţări privind timpul optim dintre cele două doze, pare logic să fie întârziată administrarea celei de-a doua doze la 6 săptămâni pentru că prima oferă deja protecţie împotriva coronavirusului după 12 - 14 zile de la injectare.
 
A fost adăugat că este esenţial ca oamenii să primească a doua doză.
 
HAS este un organism de consiliere independent ale cărui recomandări inspiră politica guvernului, dar nu reprezintă obligativitate.
 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis luna aceasta că oamenii ar trebui să primească cele două doze din vaccinul Pfizer/ BioNTech la distanţă de 21 până la 28 de zile.
 
În Marea Britanie, organismul de reglementare a medicamentelor a decis că administrarea poate fi făcută şi la 12 săptămâni distanţă, iar mai mulţi medici au trimis o scrisoare ministrului Sănătăţii din Anglia cerându-i să reducă perioada la 6 săptămâni.
 
Companiile Pfizer şi BioNTech au avertizat că nu au dovezi că vaccinul dezvoltat de ele va continua să ofere protecţie dacă a doua doză este administrată mai târziu de 21 de zile de la prima.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările