Celulele stem,speranţă în bolile grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celulele stem embrionare se obţin prin distrugerea embrionilor
Celulele stem embrionare se obţin prin distrugerea embrionilor

Sunt celule-minune care, probabil, în viitor, vor înlocui medicamentele. De ce? Pentru că au puterea de a reface organele afectate şi pot chiar să dea timpul înapoi, redându-ţi aspectul tânăr. Iar acest viitor nu este aşa de îndepărtat. Află ce poţi trata în România cu ajutorul celulelor stem.

Celulelor stem li se mai spune şi celule suşă, iar proprietatea lor extraordinară este că au capacitatea de a se transforma în celule specifice diferitelor organe ce alcătuiesc corpul. Mai mult, ele vindecă ţesuturile lezate, înlocuind celulele bolnave.

Prezente în toate organismele vii

Datorită lor este posibilă creşterea şi regenerarea celulară, fiind prezente în toate organismele multicelulare, nu doar la om. Primii care au dovedit existenţa acestor celule au fost cercetătorii canadieni Ernest A. McCulloch şi James E. Till care, în anii '60, au demonstrat că din celulele stem ale măduvei osoase se pot obţine trei tipuri diferite de celule sanguine, folosite şi azi pentru a trata leucemia şi alte cancere ale sângelui.

Există mai multe tipuri de celule suşă

Cercetările au arătat că se pot obţine două categorii de celule stem: cele embrionare, izolate din fetuşi umani şi cele prelevate din ţesuturile adulte. Cele care provin din embrioni se pot transforma în orice tip de celulă a corpului, iar cele prelevate din ţesut adult acţionează ca reparatori, având capacitatea să se transforme în celule stem specializate, similare ţesutului din care au fost izolate.

Descoperirile de ultimă oră fac posibilă inclusiv creşterea „in vitro" a celulelor stem şi transformarea lor în celule specializate, care au caracteristicile ţesutului unde este nevoie să fie transplantate. Mai clar, ele pot fi livrate în organism deja sub formă de celule suşă musculară, osoasă sau neuronală, în funcţie de nevoi.

Urmaşi din celule stem

Folosind celule stem embrionare, cercetătorii de la Universitatea „Standford" din California au reuşit anul trecut să obţină ovule şi spermă artificiale, perfect funcţionale pentru procesul de reproducere în laborator. Scopul acestui experiment finalizat cu succes a fost acela de a da cuplurilor infertile o şansă de a avea urmaşi.

Vor înlocui implantul dentar

Doi dinţi naturali realizaţi complet din celule stem au fost obţinuţi anul trecut de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Tokyo, beneficiarul lor fiind un şoarece de laborator. Pentru a-i diferenţia de restul dinţilor, cercetătorii au indus incisivilor obţinuţi din celule stem culoarea verde fosforescent.

Altfel, sunt perfect identici cu restul danturii rozătorului. Pentru a-i realiza, cercetătorii japonezi au folosit două tipuri de celule stem: unele pentru rădăcina dintelui, altele pentru coroana acestuia. Rădăcinile dentare au fost create în laborator. Ulterior au fost transplantate adânc în maxilarul rozătorului, iar la şapte săptămâni dinţii au crescut la dimensiunea normală.

Unele au capacităţi limitate

Şi celulele stem adulte au grade diferite de versatilitate. Aici intervine atributul numit „potenţă",  prin care se înţelege, în sensul cel mai strict, capacitatea celulelor suşă de a se specializa în a reda caracteristicile a cât mai multe categorii de celule umane. Din acest punct de vedere, celulele pot fi  totipotente şi pluripotente.

În categoria celulelor totipotente intră cele obţinute din embrioni, acestea putându-se transforma în orice tip de celulă existentă în corp, cu excepţia celulelor din care este formată placenta. În categoria de celule suşă pluripotente sunt cele obţinute din cordonul ombilical, ce se pot transforma într-o plajă largă de celule specifice.

Urmează cele multipotente care se pot diferenţia doar în celule din aceeaşi familie cu cele de provenienţă (musculare, neuronale etc.), cele oligopotente, care se pot transforma doar în câteva celule, şi celulele suşă unipotente, care produc un singur tip de celule, similare cu ele însele, simple.

Pot reda vederea în boli degenerative

Celulele stem se depozitează în containere cu azot lichid

Celulele stem se depozitează în containere cu azot lichid

Celulele stem embrionare pot fi folosite pentru a reda vederea persoanelor care suferă de maladia Stargart, o afecţiune a ochiului ce produce orbire. Tratamentul cu celule stem embrionare pentru redarea vederii persoanelor afectate de maladia Stargart va fi testat începând cu acest an de către cercetătorii americani pe un grup de 12 persoane voluntare.

Pe termen lung, scopul savanţilor este de a folosi celulele stem embrionare pentru a trata toate afecţiunile cauzate de îmbătrânirea ochiului, manifestate prin degenerarea vederii. Din această categorie de boli oculare mai face parte şi degenerescenţa maculară.

Specialistul nostru
Dr. Sergiu Habago

specialist celule stem

Există două tipuri de activităţi de recoltare de celule stem: recoltare de celule stem fără donare (banking familial sau privat) şi recoltare în scopul donării. Recoltarea de celule stem din sângele placentar se face fără un act de donare, iar materialul biologic se recoltează la solicitarea şi pe cheltuiala familiei, rămânând în proprietatea acesteia.

Recoltarea în scopul donării reprezintă un act filantropic şi se referă atât la celulele stem hematopoietice din sângele placentar şi din cel periferic, cât şi la celulele stem hematoformatoare din măduva osoasă. Donarea presupune acordul de donare preliminară, apoi testarea sângelui periferic şi introducerea rezultatelor într-o bază de date. Dacă se identifică un potenţial utilizator, se încep procedurile de recoltare şi de transplantare a celulelor stem din măduva ososă.

Ştiai că...

...termenul „celulă stem" se foloseşte din 1908 şi a fost propus de histologul rus Alexander Maksimov?

Terapie modernă pentru boli grave

Condiţiile obligatorii pentru ca vindecarea cu ajutorul celulelor stem să se producă este ca acestea să fie compatibile cu donatorul şi să fie transplantate, adică introduse în organism, acolo unde este nevoie ca ele să acţioneze. 

Deocamdată, în România se realizează transplanturi de celule stem hematopoietice, izolate din sângele periferic, folosite la tratarea unor boli grave şi transplanturi de celule stem izolate din grăsime, folosite în scop estetic.

Când eşti propriul donator

Celulele stem hematopietice se obţin din sângele periferic sau din măduva osoasă

Celulele stem hematopietice  se obţin din sângele periferic sau din măduva osoasă

În multe cazuri, sursa de celule stem hematopoietice este însuşi bolnavul. Medicii îi prelevează sânge din care izolează apoi celulele stem. Acestea sunt reintroduse în corp pentru a-i reda funcţiile normale. O astfel de procedură se numeşte transplant autolog. Dar pentru un astfel de transplant este nevoie ca bolnavul să nu aibă o formă de boală activă, care să nu răspundă la formele convenţionale de tratament (chimioterapie).

Acest lucru este absolut obligatoriu, altfel, după transplant, va exista o recădere a bolii. Un alt factor de care se ţine cont în autotransplant este starea de sănătate a pacientului. El nu trebuie să sufere de insuficienţe ale rinichilor, ale ficatului şi ale inimii, fiindcă acest lucru îi periclitează toleranţa faţă de chimioterapia puternică ce se execută pe durata transplantului.

De asemenea, există şi o vârstă limită pentru autogrefe: pacientul trebuie să aibă până în 65 de ani. Acest tip de transplant se foloseşte cel mai des pentru tratarea mielomului multiplu şi limfoamelor.

Care sunt indicaţiile de transplant

Celule stem se pot recolta din măduva osoasă (femur, bazin, coapsă, stern şi alte oase), din sângele placentar, recoltat la naştere, din placentă şi din sângele periferic. În România, în ultimii ani, este preferată procedura izolării acestor celule din sângele periferic şi, mai nou, recoltarea la naştere a sângelui din cordonul ombilical.

Celulele hematopoietice pot genera orice tip de celulă existentă în alcătuirea sângelui şi limfei, inclusiv pe cele care asigură imunitatea corpului. De aceea, transplantul de celule stem hematopoietice se realizează şi în România pentru următoarele afecţiuni:

Leucemii (afecţiune malignă a sistemului imunitar, cu afectare a celulelor albe sanguine).

Sindroame mieloblastice (mielodisplazia, care este denumită şi pre-leucemie).

Mielomul multiplu (cancerul osos).

Limfoamele Hodgkin, non-Hodgkin, Burkitt (cancer al leucocitelor din sânge şi limfă).

Talasemii (defecte ale  celulelor roşii din sânge, care conţin hemoglobină şi transferă oxigen către ţesuturi şi organe).

Tumori solide (tumorile germinale, sarcomul Ewing, neuroblastomul, care apar la copii).

Celulele tale salvează vieţi

Boli precum leucemiile acute,  atât cele mieloide, cât şi cele limfoblastice, aplaziile medulare severe, sindroamele mielodisplazice, talasemia majoră şi imunodeficienţa severă necesită transplant de celule stem de la un donator compatibil, adică alotransplant. Situaţia ideală este când o persoană cu probleme are fraţi, aceştia fiind donatorii cu gradul cel mai mare de compatibilitate.

Atunci când un astfel de donator nu există, se încearcă identificarea unui donator compatibil neînrudit. În acest scop a fost creat, în 2009,  Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem din România care însă, deocamdată nu este funcţional.

Scopul registrului este să arhiveze date despre donatori, asfel încât centrele de transplant să-i identifice mai uşor pe cei compatibili cu pacientul lor. În plus, rolul acestui registru ar fi să ofere şi şansa accesului la registrele internaţionale de donatori.

Se pot păstra la banca de celule

Celulele stem recoltate la naştere din cordonul ombilical pot salva viaţa copilului respectiv sau a unei rude. Procedura nu este dureroasă nici pentru mamă, nici pentru nou-născut. Sângele, recoltat cu instrumente speciale, se transportă în maximum trei zile la o bancă de celule stem, unde va fi testat, prelucrat și conservat în azot lichid.

Celulele sușă din acest sânge pot fi păstrate zeci de ani la temperaturi de sub 160 de grade Celsius şi pot fi livrate, la cerere, copilului (devenit adult) sau unei rude compatibile cu el, dacă aceasta are o afecţiune ce impune transplant de celule stem.

Se recoltează şi în România

Metoda recoltării şi conservării de sânge placentar este disponibilă, contra cost, şi în România, de aproape patru ani. Pe piaţă există patru companii autorizate de Agenţia Naţională de Transplant care asigură pregătirea medicilor obstetricieni, trusa de recoltare, transportul sângelui la banca de celule şi conservarea acestora.

Părinţii care, din diferite motive, nu mai pot acoperi costurile recoltării, transportului şi conservării pot dona sângele placentar băncii recoltatoare, pentru folosirea în regim public. De asemenea, sângele placentar poate fi de la bun început donat de părinţi unor bănci publice.

Specialistul nostru
Dr. Zsofia Varady

medic primar hematolog Institutul Clinic Fundeni

Când transplantezi celule stem de la donator compatibil este nevoie ca boala să fie în remisie. De exemplu, o leucemie acută care nu este în remisie conduce la riscuri mari de mortalitate la transplant. De aceea, nu orice pacient care găseşte donator poate beneficia de un transplant.

Este obligatoriu ca procedura să se facă la maximum şase luni de la diagnosticare şi numai dacă s-a obţinut, prin chimioterapia convenţională, remisiune completă. De asemenea, pacientul trebuie să aibă ficatul, rinichii şi inima sănătoase şi vârsta până în 50 de ani, deşi, în unele cazuri particulare, procedura se poate face până la 59 de ani.

Modalitate

Celulele stem embrionare se obţin prin distrugerea embrionilor?

Determină reîntinerirea facială şi măresc sânii

Medicina estetică profită de calităţile extraordinare ale celulelor stem şi le foloseşte pentru a atenua efectele îmbătrânirii. Acestea au capacitatea de a regenera ţesutul matur şi, în acelaşi timp, redau densitatea pierdută a ţesuturilor. 

Prelevate din grăsime proprie

Prelevarea de celule stem folosite în scop estetic se face din ţesutul adipos. Este preferată această sursă deoarece grăsimea proprie are compatibilitate perfectă cu pacientul, iar organismul deţine rezerve la care poate renunţa cu uşurinţă.

Grăsimea este extrasă din zona coapselor şi de pe abdomen, printr-o procedură numită lipoaspiraţie. După recoltare, ţesutul adipos este filtrat de un aparat care izolează celulele stem prin sistemul numit Cellution. Din 250 de ml de grăsime se extrage o cantitate de până la 5 ml de celule stem.

Măresc sânii cu două cupe

Prima intervenţie estetică de reconturare a sânilor prin injectare de celule stem obţinute din grăsimea pacientului a fost efectuată în România, anul trecut, la foarte puţin timp de la premiera mondială,  la o clinică de medicină estetică din Bacău.

Procedura are un dublu beneficiu estetic fiindcă, pe de o parte, remodelează corpul prin îndepărtarea de ţesut adipos, şi, pe de altă parte, reconturează şi dă volum altor zone, care au nevoie de acest lucru.

<<Şterg>> şi ridurile

Medicii esteticieni folosesc noua metodă şi la reîntinerirea facială. Până acum, medicina estetică  folosea „fillere", adică substanţe nutritive care se injectau sub piele pentru a hrăni ţesuturile. În timp ce injecţiile cu acid hialuronic, colagen şi cu botox necesită reinjectare pentru menţinerea efectului, injecţiile cu celule stem din grăsime conduc la reconstruirea ţesutului, deci efectul este natural.

Ţesutul refăcut prin transplant de celule stem îmbătrâneşte în mod firesc, acest proces fiind diferit de la o persoană la alta. Indiferent de zonă, fie că este vorba despre sâni, fie că este vorba despre injectarea în zona feţei, procedurile de transplant de celule stem în scop estetic costă, în România, în jur de 3.000 de euro.

Alternativă <<naturală>> la silicon

Clientele care preferă acest tip de procedură în locul clasicelor implanturi mamare cu silicon sunt cele care îşi doresc o creştere moderată a volumului sânilor.

Spre deosebire de protezele cu silicon care se pot lăsa şi care sunt grele, crescând tensionarea pielii şi favorizând ruperea ţesuturilor, transplantul de celule stem pentru mărirea sânilor nu solicită prin greutatea adăugată nici toracele şi nici pielea.

Creşterea sânului în volum obţinută cu ajutorul celulelor stem este de maximum două cupe, iar acestea creează un ţesut compact, vascularizat şi viu, spre deosebire de implanturile cu silicon, din acest motiv fiind considerate superioare acestora.

Numărul lor scade cu vârsta

Celulele stem injectate în scop cosmetic „şterg“ urmele lăsate de timp pe faţă

Celulele stem  injectate în scop cosmetic „şterg“ urmele lăsate  de timp pe faţă

Odată cu înaintarea în vârstă, numărul celulelor stem existente în circulaţia sanguină scade semnificativ. În jurul vârstei de 20 de ani avem în sânge 25 de milioane de celule stem. La 30 de ani avem sub 20 de milioane de celule suşă, iar la 60 de ani ajungem să deţinem sub 5 milioane de celule stem. Acesta este şi motivul pentru care, odată cu îmbătrânirea, funcţiile şi activitatea organelor încep să decadă.

Vor înlocui chirurgia clasică

Medicamentele şi chirurgia în scop reparator tind deja să fie înlocuite de un alt tip de abordare terapeutică: medicina regenerativă. Aceasta foloseşte la maximum capacităţile de refacere şi de creştere programate în ADN-ul uman. Iar celulele suşă constituie baza de pornire peste care se construieşte, în acest moment, cercetarea în medicina regenerativă.

Pentru ten, celule vegetale

De curând, în industria cosmetică au început să fie folosite celule stem vegetale în cremele pentru îngrijirea zilnică. Producătorii susţin că celulele stem vegetale, pătrunse în piele odată cu aplicarea cremelor, eliberează antioxidanţii ce întârzie îmbătrânirea, în cantităţi mai mari şi pentru mai mult timp, având în vedere capacitatea lor de regenerare, comparativ cu cosmeticele convenţionale.

Specialistul nostru
Dr. Constantin Stan

medic primar
medicină estetică


Astăzi se poate spune cu încredere că celulele stem obţinute din ţesutul adipos rămân viabile, în proporţie de 96 la sută, timp de 20 de ani. Ele se conservă similar cu alte tipuri de celule stem şi pot fi folosite după anumite perioade de timp dacă pacientul va avea nevoie. În funcţie de cantitatea de celule stem conservate, ele pot fi folosite mai târziu de către pacient atât pentru procedurile de rejuvenare facială, cât şi pentru mărirea sânilor.

Obţinerea celulelor stem din grăsime se face cu ajutorul unui aparat numit Cellution.  Acesta spală ţesutul adipos şi, cu ajutorul unei enzime, produce separarea celulelor stem de grăsime şi formează un concentrat care se utilizează apoi la injectare. Operaţiunea de separare a celulelor stem durează mai puţin de 90 de minute.

Ele pot fi folosite imediat sau stocate pentru intervenţii ulterioare. Un alt avantaj al depozitării celulelor stem adipoase este că acestea pot fi reprogramate genetic pentru a se obţine din ele celule stem nediferenţiate, adică asemenea celulelor stem embrionare ce se pot folosi la tratarea a peste 70 de boli grave, inclusiv în cele cu caracter ereditar sau în maladiile degenerative.

Dovedit

Şi celulele stem au o capacitate limitată de regenerare.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite