7 meserii periculoase pentru plămâni

7 meserii periculoase pentru plămâni

Făina este iritantă pentru plămâni, iar inhalarea ei poate duce, în timp, la apariţia astmului bronşic

Dacă eşti brutar sau croitor, trebuie să ştii că eşti mai predispus la boli pulmonare. Nici profesia de medic nu este prea sănătoasă pentru căile respiratorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai puţin de 2% din totalul cazurilor de cancer pulmonar sunt genetice, după cum arată statisticile. O altă boală pulmonară, care se numeşte bronhopneumopatie obstructivă cronică (prescurtată BPOC) şi care este destul de frecventă în România, se moşteneşte genetic doar în proporţie de 5%. BPOC se manifestă prin dificultate în respiraţie, tuse severă şi respiraţie şuierătoare. În privinţa astmului bronşic, genele joacă un rol destul de important, dar stilul de viaţă şi mediul în care trăim au un impact mai mare în apariţia lui, ca şi în cazul celorlalte altor boli pulmonare. Iată care sunt cele mai periculoase meserii pentru plămâni.

1. Pompierii. Fumul inhalat de aceştia (pentru că nu poartă mască pe toată durata intervenţiilor) conţine substanţe toxice pentru plămâni. Cel mai periculos este azbestul, o fibră minerală folosită în materialele de construcţie. Este un lucru demonstrat că inhalarea azbestului creşte riscul de cancer pulmonar şi de mezoteliom. Acesta este o tumoare care poate fi benignă sau malignă şi care se dezvoltă la nivelul membranelor ce învelesc organele. De asemenea, inhalarea acestor fibre poate cauza azbestoză, un tip de fibroză pulmonară.

2. Minerii. Este lesne de înţeles că această categorie de muncitori are un risc mai mare de BPOC şi de cancer pulmonar ca urmare a inhalării particulelor de praf fin mine. O boală frecventă la muncitorii în mine este şi silicoza, care apare în urma inhalării prelungite a pulberilor de bioxid de siliciu. Boala produce o fibrozare a plămânilor şi este incurabilă.

3. Muncitorii în construcţii. Se expun unor riscuri similare pompierilor. Azbestul din materialele de construcţie şi praful pe care-l inhalează îi predispun la mezoteliom, azbestoză şi la cancer pulmonar.

4. Brutarii. Făina poate fi un factor declanşator al astmului, pentru că are efect iritant asupra plămânilor. Specialiştii estimează că în jur de 15% din totalul cazurilor de astm ale adulţilor apar la persoane care lucrează în brutării şi patiserii.

5. Croitorii. Persoanele care lucrează în industria textilă inhalează, inevitabil, particule de bumbac, de in sau de cânepă. În timp, acestea reduc capacitatea respiratorie, provocând dificultăţi în respiraţie. Boala se numeşte bisinoză şi evoluţia ei spre BPOC nu poate fi oprită decât prin încetarea expunerii la particulele în cauză.

6. Medicii, asistenţii şi infirmierii. Între 8% şi 12% din personalul medical este alergic la mănuşile de latex. Racţia alergică se poate manifesta în mai multe moduri: sub formă de urticarie, de rinită alergică (nas înfundat, strănuturi repetate, lăcrimare) sau de astm bronşic.

7. Şoferii. Toţi cei care stau multe ore în trafic sunt mai predispuşi cancerului pulmonar din cauza noxelor pe care le inhalează. Monoxidul de sulf, oxizii de azot, benzenul şi funinginea rezultate din arderea combustibililor pot să favorizeze şi astmul sau emfizemul pulmonar.

Citeşte şi:
Orezul alb ne poate îmbolnăvi de diabet

Diagnosticul de autism, greşit în multe cazuri



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările