Dependenţa de zahăr: cu cât mâncăm mai mult, cu atât pofta e mai mare. Cum ieşim din acest cerc vicios

Dependenţa de
zahăr: cu cât mâncăm mai mult, cu atât pofta e mai mare. Cum ieşim din acest
cerc vicios

Dependenţa de zahăr este o problemă reală cu multiple cauze atât fizice, cât şi emoţionale. Din fericire şi soluţiile sunt la îndemână şi nu presupun să înlocuim zahărul cu altă substanţă dulce, ci să avem o dietă echilibrată din care să nu lipsească nutrienţii care ne ajută să ţinem pofta în frâu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu e uşor să renunţăm la dulciuri însă va merita din plin. Vom arăta mai bine, ne vom simţi mai bine şi vom evita apariţia unora dintre cele mai crunte boli.

Dr. Ruxandra Pleşea, medic specialist nutriţie, diabet şi boli metabolice ne-a explicat ce înseamnă dependenţa de dulciuri şi ce presupune procesul de renunţare la zahăr, de ce ajungem să avem poftă de dulce şi cum depăşim dependeţa de dulciuri.

 Cu cât ne expunem receptorii din creier mai mult  la gustul de dulce, cu atât mai mult riscăm să avem probleme din cauza dependeţei de zahăr, spune dr. Ruxandra Pleşea

Smartliving.ro: Este reală dependenţa de zahăr sau este doar un mit?

Dr. Ruxandra Pleşea: Dependenţa de zahăr şi de mâncare este un subiect controversat printre cercetărori devreme ce mâncarea este vitală pentru supravieţuirea noastră. Din activitatea mea practică însă aş putea spune că DA !, dependenţa de dulciuri este reală, din păcate.

Smartliving.ro: Cum şi de ce apare această nevoie constantă de a consuma ceva dulce, pofta de dulce?

Dr. Ruxandra Pleşea: Căpătăm dependenţă pentru dulciuri cu cât le mâncăm mai mult şi cu cât ne expunem receptorii din creier mai mult  la gustul de dulce. Dieta şi stilul de viaţă pot să ne schimbe creierul şi modul în care acesta funcţionează, iar impactul dulciurilor este deosebit de puternic şi de adictiv însă efectul este  influenţat şi de alţi factori: de la bagajul genetic (se pare că unele gene predispun mai mult la consumul de dulciuri) până compoziţia florei intestinale şi evenimentele, emoţiile pe care le trăim în acel moment.

Mâncărurile dulci sunt surse bogate de energie aşa că instinctul nostru ancestral, de supravieţuire, le va interpreta ca fiind bune cu ajutorul unui sistem de neurotransmiţători din creier. La consumul de dulce se eliberează hormonii stării de bine precum dopamina, iar sistemul ‘’de recompensă’’ al creierului se activează, ne semnalează faptul că se întâmplă un lucru bun şi că ar fi de dorit ca acesta să se repete. Aceste mecanisme ale creierului nu s-au schimbat însă accesibilitatea nostră la dulcuri a crescut enorm, dulciurile sunt peste tot în jurul nostru.

Dependenţa de dulciuri. Cu cât mâncăm mai mult dulce, cu atât vrem mai mult

Din păcate, atunci când vom consuma frecvent dulciuri, inducem schimbări ale creierului prin procesul de neuroplasticitate; cumva creierul se adaptează la stimularea frecventă cu dulciuri (ca şi cu alte substanţe şi comportamente excitante) şi are nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a genera acelaşi sentiment de plăcere.

Pe de altă parte, există şi neuroni inhibitori, un alt sistem ce se opune „sistemului de plăcere” şi care ne controlează comportamentele. Acest sistem  este situat într-o zonă a creierului ce se ocupă cu luarea deciziilor, cu controlul impulsurilor şi cu întârzierea recompensei prin eliberarea unor molecule denumite GABA.

Atunci când mâncăm multe dulciuri, inhibăm şi acest sistem cu eliberare de GABA ceea ce face ca lucrurile să se complice şi mai mult. Practic, ceea ce mâncăm, deci dulcele, ne influenţează inclusiv mecanismele de rezistenţă. Experimentăm mai mult gustul de dulce, îi opunem rezistenţă din ce în ce mai slab.

Smartliving.ro: Cu ce înlocuim atunci zahărul ca să scăpăm de aceste efecte negative, pentru că nu e uşor să renunţăm definitiv la gustul dulce?

Dr. Ruxandra Pleşea: De câte ori pacienţii mei mă întreabă cu ce ar putea înlocui zahărul, ca să le fie bine din punctul de vedere al greutăţii dar să se bucure de acelaşi gust dulce, răspunsul meu este ‘’CU NIMIC’’. Pentru că gustul de dulce îţi va menţine aceste căi viciate neuronale şi te va predispune veşnic la o slabă rezistenţă în faţa dulciurilor.

Dependenţa de zahăr. Înlocuitorii zahărului fac mai mult rău decât bine

Vei ajunge să mănânci şi pâine cu zahăr şi sos de friptură cu zahăr şi cartofi prăjiţi cu îngheţată, fără nicio exagerare. Dacă vrei să scapi de dependenţa pentru dulce, va trebui să dai o pauză receptorilor pentru dulce din creier, deci va trebui să eviţi şi zahărul, şi mierea, şi siropurile şi melasa şi îndulcitorii artificiali pentru că altfel, îţi vei dori să mănânci dulciuri la infinit, chiar şi după o masă copioasă, chiar şi când nu îţi este foame.

Studiile au arătat că persoanele care mănâncă frecvent diete bogate în zahăr şi grăsimi au pofte pentru dulciuri mai mari decât persoanele cu diete echilibrate, chiar şi când nu le este foame, întreţinând în acest fel un cerc vicios.

Smartliving.ro: Este zahărul un aliment la care putem renunţa fără să apară vreo carenţă în organism?

Dr. Ruxandra Pleşea: Da, dacă denumim prin ‘’zahăr’’ toţi acei îndulcitori calorici cu asimilare rapidă: zahăr, melasă, siropuri, miere, etc. Aceşti îndulcitori sunt surse de glucoză, fără alţi nutrienţi alăturaţi (cu excepia mierii), însă noi putem obţine glucoza, cel mai important combustibil al organismului nostru, şi din alte alimente complexe precum fructe, cereale, leguminoase, legume.

Dependenţa de zahăr. Carenţele nutriţionale agravează problema

Modul în care ne parvine glucoza din aceste ultime alimente este, în primul rând, un mod mult mai sănătos pentru organismul nostru şi în al doilea rând, din aceste alimente se obţin şi mulţi alţi nutrienţi valoroşi aşa că, renunţarea la dulciuri nu implică nicio carenţă sau pericol. De aceea zahărul şi dulciurile rafinate sunt denumite ‘’calorii goale’’ pentru că aduc glucoza din care se obţine energie dar nu aduc şi alte substanţe nutritive.

Smartliving: Ce lipsă sau nevoie a organismului reflectă pofta de dulciuri?

Dr. Ruxandra Pleşea: Pofta de dulce reflectă, în primul rând foamea, o nevoie energetică de calorii ce provin din glucoză. Creierul, în nevoie de combustibil, ştie că din dulciuri va ajunge glucoza cel mai rapid la el şi ne comandă brusc să intrăm într-o cofetarie. Acest lucru se întâmplă atunci când sărim peste mese sau suntem în timpul dietelor drastice de slăbire.

Dacă  mâncăm copios şi tot avem poftă de dulciuri, ne găsim în acel comportament adictiv pe care l-am descris la prima întrebare. O adicţie se întreţine prin repetarea comportamentului dar şi printr-o slabă „apărare”. Această apărare în faţa dulciurilor este la rândul său întreţinută de anumite carenţe de nutrienţi (crom, magneziu, triptofan) dacă este să vorbim în termeni biochimici, dar este întreţinută şi de emoţii negative prost gestionate (emoţii care la rândul lor, se transformă tot în molecule chimice). Aşadar, pofta de dulce poate fi o nevoie fizică de mâncare dar şi o nevoie de emoţii pozitive.

Pofta de dulce. Bacteriile precum Candida ne fac poftă de dulce

Dr. Ruxandra Pleşea: Dar creierul există şi în intestine, al doilea creier şi acesta este influenţat de flora intestinală, de bacteriile ce trăiesc în simbioza cu noi. Prin compoziţia sa, flora intestinală poate influenţa aceste comportamente alimentare. Bacteriile mănâncă şi ele, iar unele (cele din specia Candida), se hrănesc preferenţial cu dulciuri aşa că, în momentele în care aceste bacterii se dezvoltă excesiv, dezechilibrat, vor ‘’comanda’’ mai multe dulciuri, iar noi vom executa orbeşte .

Continuarea articolului, aici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările