Vin arabii la Giurgiu! Bădălău anunţă construcţia unui aeroport privat. Locul e secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae Bădălău
Niculae Bădălău

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a anunţat vineri, într-o postare pe Facebook, că va construi la Giurgiu unul dintre cele mai mari aeroporturi private din Europa. Compania care se va ocupa de construcţia aeroportului este din Emiratele Arabe, iar la proiect va contribui şi Guvernul. Bădălău susţine că lucrările ar putea începe în octombrie, însă locaţia este secretă.

„Săptămâna aceasta am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu. În octombrie ar putea începe lucrările la Aeroportul Constantin Brâncuşi ce se va întinde pe 2.500 de hectare. Este un aeroport privat, iar Ministerul Economiei, alături de alte multe ministere, îşi vor aduce contribuţia la această investiţie.”, a scris Niculae Bădălău.

Ministerul pe care îl conduce Bădălău se va implica în construirea unei staţii de 350 de megawati. „Instituţia pe care o conduc va contribui la construirea unei staţii de putere de 350 de megawati. Se vor implica şi firme româneşti, dar, de asemenea, şi autorităţile judeţene ar putea avea o contribuţie”, mai scrie Bădălău.

„Aeroportul va fi şi pentru pasageri şi pentru marfă. Va fi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, iar compania ce va investi este din Emiratele Arabe”, susţine ministrul Economiei.

Locul unde va fi construit este, deocamdată, confidenţial, iar construcţia aeroportului ar putea fi gata în maximum 5 ani. De asemenea, Bădălău susţine ca va fi construită o bucată de autostradă special către aeroportul de la Giurgiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite