VIDEO Traian Băsescu i-a înmânat lui Ponta scrisoarea de demisie pe care premierul a rupt-o la congresul USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu i-a înmânat lui Victor Ponta scrisoarea într-un dosar roşu
Traian Băsescu i-a înmânat lui Victor Ponta scrisoarea într-un dosar roşu

Preşedintele Traian Băsescu i-a înmânat premierului Victor Ponta, la finalul ceremoniei de depunere a jurământului de către noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, un dosar roşu în care se pare că se afla scrisoarea trimisă de el în aprilie Opoziţiei de atunci, în care şeful statului susţinea că ia în calcul demisia, potrivit Realitatea TV. Scrisoarea a fost ruptă de actualul premier , în public, la congresul U

UPDATE 19.25 Premierul Victor Ponta le-a spus miniştrilor că preşedintele Traian Băsescu i-a înmânat din nou scrisoarea trimisă în 6 aprilie.   Şeful Guvernului a spus că dezvăluie acest lucru pentru a opri "isteria naţională" creată pe această temă.

"Pentru că am văzut că întotodeauna când apare un gest mai excentric începe o isterie naţională, vreau să vă informez că domnul preşedinte mi-a dat o mapă în care era scrisoarea pe care mi-o trimisese mie, domnului Antonescu şi domnului Constantin înainte de congresele noastre reunite, cu modificarea Constituţiei. Nu am apucat să văd la televizor, dar am înţeles că e o dezbatere naţională sau europeană cu ce mi-a dat mie preşedintele. Sper că am rezolvat marea problemă a media în această secundă", a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de luni a Guvernului.

La finalul ceremoniei de depunere a jurământului a Ecaterinei Andronescu, după rostirea discursului, preşedintele Traian Băsescu a mers spre premier căruia i-a dat mâna şi apoi i-a înmânat un dosar roşu.

Citeşte şi:

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: Ponta, între Năstase şi Băsescu

Ponta: Fac parte dintr-o generaţie de premieri "tineri şi neliniştiţi"

Cei doi au discutat câteva secunde. Pe timpul discuţiei, unul dintre membrii staff-ului lui Traian Băsescu a acoperit cu mâna microfonul aflat în apropierea celor doi. Ulterior, preşedintele a părăsit sala, iar Ponta a mers să îi salute pe participanţii la ceremonie.

Referitor la conţinutul dosarului, noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, le-a spus jurnaliştilor: "Nu i-a dat jurământul, cred că era alt document". Ea a mai precizat totuşi că nu a apucat să vorbească cu premierul Ponta despre asta.

Istoricul scrisorii rupte

În 6 aprilie, preşedintele Traian Băsescu le-a scris liderilor Opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, arătând că ar fi dispus să demisioneze condiţionat.

Băsescu le cerea liderilor USL ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale.

Vezi aici conţinutul integral al scrisorii!

A doua zi, în 7 aprilie, la Congresul USL, Victor Ponta a rupt scrisoarea de la şeful statului în faţa delegaţilor la congres.

"Vreau să ştiţi că este un domn în România, domnul Băsescu îl cheamă, care ieri a făcut propuneri pentru ordinea de zi. Am primit şi o scrisoare de la domnia sa. Nu am citit-o, am sperat că scrie demisie. Nescriind însă demisie, aş vrea, cu permisiunea dumneavoastră, să îi dau un răspuns lui Traian Băsescu. Ăsta e răspunsul nostru pentru ei: nu avem ce discuta şi negocia cu Traian Băsescu, nu avem nevoie de minciunile şi propunerile lui otrăvite. Suntem un partid care a rezistat în aceşti ani împotriva regimului Traian Băsescu. Suntem un partid care ştim ce înseamnă să fim minţiţi de Traian Băsescu", a afirmat atunci Ponta.

În ultimele zile, actualului premier Victor Ponta i s-a cerut demisia, fiind acuzat că a plagiat teza de doctorat.

Duminică, Victor Ponta a anunţat că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu, să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu această variantă.

"Acest moment de blocaj nu poate fi soluţionat, până la urmă, nici de Parlament, nici de Curtea Constitutţională, ci doar de cei care au cu adevărat dreptul, şi anume de cetăţeni. Până la urmă să spună ei: îl vrem pe Traian Băsescu sau îl vrem pe Victor Ponta cu Crin Antonescu. Problema este dacă ne lasă Curtea Constituţională să ajugem să îi întrebăm pe cetăţeni. Eu aş face o altă propunere pentru preşedintele Băsescu: dacă demisionăm amândoi şi mergem la oameni, ei pot să decidă. Însă preşedintele stă ascuns acolo la Cotroceni şi zice: nu, întâi să vă daţi voi toţi demisia, eu nu plec niciodată! În mod onest şi sincer, putem să aveam o asemenea soluţie, a întoarcerii la oameni: Pleacă şi primul-ministru, după care oamenii decid prin vot", a spus Ponta, la Antena 3. Vezi aici detalii!

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite