Vasile Dâncu: Va fi o minune ca Ponta să reziste până în 2016. La aşteptările românilor faţă de Iohannis nu se poate ridica nici Dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sociologul Vasile Dâncu, directorul IRES, spune că Traian Băsescu şi-a pus amprenta asupra modului în care se face politică în România, iar actualul preşedinte Klaus Iohannis nu va putea face faţă aşteptărilor românilor pentru că nu coincid cu atribuţiile sale prezidenţiale. Totodată, Dâncu nu oferă mari şanse ca Guvernul Ponta să reziste până în 2016.

„Este greu de schimbat politica din România după Traian Băsescu. De ce? Simplu, Traian Băsescu a fost totalmente pe gustul poporului chiar dacă la final a avut nişte probleme de scădere a încrederii. A fost Tătucul – jucător, adică ceea ce aşteaptau oamenii. A fost votat de două ori împotriva sistemului şi a majorităţii media. Acum sunt mulţi deştepti care spun că vor linişte, dar este o ipocrizie, sau nu îşi dau seama. Nici noi nu vom reveni la liniştea de dinainte de Traian Băsescu. Deja se vede în agenda pe care publicul o face pentru noul preşedinte: locuri de muncă, dreptate socială, salarii şi pensii mari, adică exact ceea ce nu poate face Preşedintele României. Iohannis este un alt tip de personalitate, un ardelean aşezat, dar nu este exclus să se schimbe un pic datorită presiunii publice. Orice politician când vede că începe să scadă în sondaje începe să acţioneze, mai ales dacă i se reproşează că nu acţionează“, spune Vasile Dâncu, într-un interviu pentru voceatransilvaniei.ro.

Dâncu crede că aşteptările românilor sunt prea mari în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis. „În primul rând trebuie să mai coboare aşteptările românilor, pentru că acum se află într-un punct de maximă excitaţie. La asemenea aşteptări nu se poate ridica nici Dumnezeu, iertată fie-mi expresia şi gândul blesfemic. Înţeleg însă că nu ne referim la aşteptările pe care le exprimă azi oamenii cu nonşalanţă şi inconştienţă: salarii mari, locuri de muncă, pensii decente, ţară fără de corupţie, meritocraţie. Aici preşedintele nu poate face mare lucru singur, nu are nici atribuţii, nici bugete, nici oamenii pentru aceste proiecte. De fapt acestea sunt aşteptări de tip rezultate, derivate din alt mod de a guverna sau de a face politică. Klaus Iohannis este investit cu o speranţă de mai bine. Oamenii îşi vor modela aşteptările, dar vor să vadă semnele unei schimbări. Este nevoie de o echipă, aici este bătălia lui Klaus Iohannis. Marele lui partid nu poate oferi asta până la capăt“, mai spune Dâncu.

Sociologul nu dă mari şanse Guvernului Ponta de a rezista până în 2016. „Greu de crezut că noua dreaptă regrupată,  cu preşedinte ales,  va avea răbdare până în 2016. Cred că primavara este aşteptată pentru ca să se construiască vreo ambuscadă pentru Guvernul Ponta. Va fi o adevărată minune dacă Victor Ponta va rezista pâna în 2016“, mai arată Dâncu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite