USR PLUS cere dezbaterea moţiunii de cenzură. Moşteanu: Mă aşteptam ca preşedinţii să facă convocarea deja. Lucrurile nu mai merg cu aceeaşi viteză
0Liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu a anunţat că deputaţii USR PLUS au transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului prin care solicită convocarea unui plen comun pentru dezbaterea moţiunii de cenzură USR - AUR.
Liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu a transmis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban şi preşedintelui Senatului, Anca Dragu, prin care deputaţii formaţiunii solicită convocarea unei şedinţe comune a plenurilor pentru dezbaterea moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.
„Am făcut o solicitare către preşedinţii celor două camere de convocare a unui plen reunit pentru dezbaterea moţiunii. De la citirea moţiunii, moţiunea trebuie dezbătută şi votată. Mă aşteptam ca preşedinţii să facă convocarea deja. Între timp s-a întâmplat ceva şi lucrurile nu mai merg cu aceeaşi viteză”, a declarat Ionuţ Moşteanu
„Solicităm să luaţi acti de prezentarea moţiunii de cenzură şi să procedaţi la convocarea şedinţei comune a camerelor Parlamentului pentru dezbaterea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile imperative şi fără echivoc ale Constituţiei României”, au transmis deputaţii USR PLUS, argumentînd că „moţiunea a fost prezentată în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului României din data de 9.09.2021”.
Liderul a mai precizat că marţi nu va exista „un plen reunit pentru dezbaterea moţiunii. Cei care doresc acest lucru suntem noi şi cei de la AUR. PNL şi PSD sunt bloc în spatele lui Florin Cîţu”.
Dezbaterea şi votul pentru moţiunea de cenzură au fost amânate până după decizia CCR cu privire la sesizarea Guvernului. USR PLUS şi AUR au prezentat săptămâna trecută moţiunea de cenzură în plenul reunit al celor două camere.
Citirea moţiunii de cenzură USR - AUR a adâncit conflictul dintre PNL şi USR. Florin Roman a fost îndepărtat cu forţa de membri din partidul lui George Simion de la prezidiul de unde conducea şedinţa, după ce nu mai voia să lase microfonul. În acelaşi timp, deşi adversari declaraţi, liberalii şi PSD au votat cot la cot împiedicarea unei dezbateri şi a unui vot pe moţiune în zilele următoare.
Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură trebuia dezbătută la 3 zile de la data prezentării în plenul reunit al Parlamentului.