USR, Congres pe 17 iunie. Ce pregătește Uniunea

0
Publicat:

Președintele USR, Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că Uniunea Salvați România va avea pe 17 iunie un Congres pentru pregătirea anului electoral 2024. 

FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

„Avem pe 17 iunie un Congres mare. Suntem într-un punct greu pentru România. Şi Congresul nostru este despre a pregăti, împreună cu toţi colegii noştri din partid, din toate judeţele, cu delegaţi, anul electoral 2024. Vom avea şi dezbateri, vom lua şi decizii, ca să ne punem în cea mai bună poziţie pentru a construi această alternativă în jurul USR pentru anul viitor", a spus Cătălin Drul în cadrul unei conferinţe de presă. 

La ultimul Congres al formațiunii politice, membrii USR și-au ales președintele printr-un vot online, fiind ales Cătălin Drulă, la acel moment șef interimar al partidului.

Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR în luna iulie, anul trecut, din primul tur al scrutinului interna, acesta obţinând circa 71% din voturile exprimate.

Din cei 18177 de de USR-işti care şi-au exprimat votul, 71,34% au ales opţiunea Cătălin Drulă. Al doilea clasat la scrutinul intern a fost Cătălin Teniţă, cu 14,89%. 

Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a luat 11,23%. George Ungureanu s-a clasat pe locul al IV-lea, cu 0,9% din voturi. 

Ultimii doi clasaţi au fost Miroslav Tascu-Stavre, 0,76%, şi Alexandru Kiss, 0,53%.

Drulă a afirmat atunci că membrii Uniunii vor merge din uşă în uşă pentru a convinge oamenii să-i voteze.

Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor în Guvernul PNL-USR-UDMR, cabinet condus de Florin Cîțu, a fost președinte interimar al USR și a cîștigat aleggerile într-un nou Congres, după ce fostul lider, Dacian Cioloș a demisionat și a fondat o altă formațiune politică, REPER, alături de alți 4 europarlamentari.

Tot joi, USR a lansat și „Cartea neagră a guvernării PSD-PNL”, în care sunt semnalate problemele economice cu care se confruntă România,, faptul că datoria României a depăşit în luna mai pragul de 50% din PIB, dar şi faptul că numărul de angajaţi din sistemul public a atins anul trecut „un maxim istoric”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite