Un grup din PE cere investigarea lui Puiu Haşotti pentru declaraţii calomnioase la adresa homosexualilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti                                                         FOTO: Adevărul
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti                                                         FOTO: Adevărul

Fost ministru al Culturii şi actual lider al senatorilor PNL, Puiu Haşotti este vizat de un grup de europarlamentari care au semnat o scrisoare, prin care cer Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), investigarea "declaraţiilor calomnioase" legate de homosexuali.

"Ca organism principal în România care are misiunea de a sprijini valorile privind respectarea minorităţilor, drepturile omului şi nediscriminarea - inclusiv în contextul legislaţiei europene - sperăm că CNCD va investiga aceste declaraţii calomnioase şi le va răspunde public şi convingător. Sperăm că veţi primi aceste îngrijorări cu deschidere şi că le veţi da curs", se mai arată în documentul obţinut de Mediafax.

Scrisoarea a fost adresată preşedintelui CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, la sfârşitul săptămânii trecute. Grupul europarlamentarilor consideră că trebuie să ia atitudine întrucât demnităţile pe care Puiu Haşotti le deţinute ar putea să facă să treacă neobservată declaraţia acestuia.

“Fiind senator şi fost ministru al Culturii, suntem extrem de îngrijoraţi că afirmaţiile domnului Haşotti ar putea trece drept indiscutabile şi ar putea duce la o creştere a discriminarii şi posibil la violenţă împotriva persoanelor homosexuale, bisexuale şi transsexuale” se arată în scrisoare.

Puiu Haşotti a declarat că homosexualitatea este o boală

Puiu Haşotti s-a referit la un proiect de lege propus de Remus Cernea, deputat USL, potrivit căruia ar trebui reglementat parteneriatul civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex.

"Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă", a declara Puiu Haşotti, în aprilie, la ProTV.

Puiu Haşotti a revenit asupra declaraţiei, în urma unor reacţii mediatice vehemente şi a menţionat că nu trebuie să se dea o dimensiune patologică  demersului său politic. De asemenea, a precizat că se acordă prea multă atenţie unui demers care nu are şanse de a fi legiferat de Parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite