Teodor Meleşcanu, întâlnire cu Boris Johnson. Printre temele de discuţie s-a numărat şi situaţia românilor din Marea Britanie
0
Miniştrii Teodor Meleşcanu şi Boris Johnson au discutat, în întâlnirea pe care au avut-o luni, despre cooperarea militară post-Brexit, Parteneriatul strategic şi românii din Marea Britanie, informează MAE.
Conform unui comunicat al MAE dat publicităţii marţi, consultările cu partea britanică au oferit prilejul unui amplu schimb de opinii privind stadiul şi perspectivele cooperării politico-diplomatice bilaterale, consolidarea Parteneriatului Strategic (lansat în anul 2003) şi situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie în context Brexit.
Convorbirile celor doi miniştri au avut loc în contextul demarării, în aceeaşi zi, a ultimei runde de negocieri între Guvernul britanic şi Comisia Europeană, privind termenii retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), precum şi pe fondul recentului discurs al premierul britanic Theresa May privind oferta britanică pentru aceste negocieri (22 septembrie).
”În acest context, s-a discutat despre perspectiva continuării implicării Marii Britanii în domeniul securităţii şi apărării, la nivel european, post-Brexit. Demnitarul român a salutat dinamica colaborării militare, aflată anul acesta la un nivel deosebit de intens şi a subliniat importanţa cooperării aprofundate dintre România şi Marea Britanie. Cele două părţi au reafirmat angajamentul de consolidare a Parteneriatului Strategic inclusiv prin identificarea unor noi oportunităţi de acţiune sectorială”, se arată în comunicat.
De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a reafirmat în cadrul întrevederii rolul comunităţii româneşti din Marea Britanie, componentă semnificativă a relaţiei bilaterale, şi importanţa pe care Guvernul României o acordă protecţiei drepturilor cetăţenilor săi din Marea Britanie, în contextul negocierilor privind retragerea Marii Britanii din UE. Astfel, a fost evidenţiat gradul ridicat de integrare al comunităţii româneşti în societatea britanică, precum şi valoarea adăugată pe care această comunitate o aduce ţării gazdă.