Senator USR PLUS, despre refuzul lui Costel Alexe de a renunţa la funcţii: Încăpăţânarea sa de moroi politic ne costă enorm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Costel Alexe
FOTO: Facebook/ Costel Alexe

Senatorul USR PLUS Marius Bodea susţine că atitudinea liberalului Costel Alexe de a nu renunţa la funcţiile publice face imposibilă realizarea unei alianţe între PNL şi USR PLUS la Iaşi. Senatorul a precizat că nu poţi să treci de la „Fără penali în funcţii publice„ la „Alianţă cu penali în funcţii publice”.

Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că şeful PNL Iaşi, Costel Alexe, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, face rău partidului din care face parte, iar „încăpăţânarea” sa de a rămâne în funcţiile publice face imposibilă realizarea unei alianţe la Iaşi între USR PLUS şi PNL.

Senatorul Marius Bodea consideră că Alexe ar fi trebuit să facă un pas în spate pentru a nu pune întreaga filială PNL Iaşi în situaţia de a răspunde în solidar cu acesta pentru faptele penale în care fostul Ministru al Mediului este cercetat individual.

„Încăpăţânarea sa de moroi politic ne costă enorm nu doar ca imagine, dar ne pune şi într-o situaţie imposibilă privind parafarea unei eventuale alianţe între USR PLUS şi PNL la Iaşi. A trece de la «Fără penali în funcţii publice» la «Alianţă cu penali în funcţii publice» ar reprezenta o fractură de logică şi de principii greu sau imposibil de acceptat de către electoratul care ne-a dat un vot tocmai pentru a-i înlătura din politică pe unii cu metehnele şi problemele penale ale unora precum Alexe şi Chirica“, a declarat Marius Bodea.


Senatorul mai spune că refuzul lui Costel Alexe de a se retrage din funcţiile publice pe care le deţine, deşi este anchetat pentru mită de DNA, este „o pată groasă pe obrazul Iaşului”. Totodată, Bodea aminteşte că atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Florin Cîţu, s-au pronunţat împotriva „penalilor în funcţii publice“. 

„În vreme ce prezumţia de nevinovăţie rămâne fundamentală în actul de Justiţie, în privinţa funcţiilor publice operăm cu măsura credibilităţii unui personaj ales. Atunci când credibilitatea se face ţăndări, în urma unor acuzaţii grave ale organelor de anchetă şi ale unor probe prezentate în mod public, legitimitatea acestor persoane este puternic şubrezită. Iar aici au de suferit comunităţi întregi, nu doar persoane fizice cărora le poate, desigur, părea rău pentru propria situaţie“, mai afirmă senatorul USR PLUS, Marius Bodea.

Întrebat duminică într-o conferinţă de presă dacă intenţionează să se suspende de la şefia CJ Iaşi în urma anchetei DNA la adresa sa, Costel Alexe a spus că nu sunt motive să se întâmple acest lucru. El a explicat că a fost ales de către ieşeni.

„În momentul de faţă nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend dintr-o funcţie aleasă. Am fost ales prin vot uninominal de către ieşeni. Ieşenii m-au ales ca eu să aduc dezvoltare judeţului împreună cu echipa de la Consiliul Judeţean”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

El a adăugat că nu vrea să facă referiri la dosarul în care este implicat şi că va oferi toate detaliile în faţa instanţei.

Întrebat dacă ancheta DNA în cazul său afectează imaginea judeţului Iaşi, dar şi a filialei ieşene a PNL pe care o conduce, Costel Alexe a răspuns: „Nu este plăcut pentru nimeni să ştie că face obiectul unei cercetări penale”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite