Scrisoarea lui Stelian Ion prin care cere intrarea în Guvern: Nu putem lăsa PNL de capul său. Trebuie să intrăm la rupere, nu să stăm şcolăreşte în bancă
0Deputatul USR Stelian Ion a trimis o scrisoare către partid în care cere intrarea la guvernare alături de PNL. Stelian Ion propune ca USR să solicite două ministere: Justiţie şi Mediu. „Rămânând cuminţi pe margine, în următoarele zile se va vorbi doar despre PNL, Iohannis, iar noi vom fi consideraţi ca ăia guralivi şi laşi”, susţine Stelian Ion, în scrisoarea obţinută de Adevarul. „Trebuie să intrăm la rupere”, continuă deputatul USR.
”România a fost făcută din oameni care n-au stat deoparte” Ne-am luptat crâncen timp de trei ani de zile în Parlament pentru a ne salva justiţia şi democraţia. Acum Dragnea e la locul său, PSD-ul a fost înfrânt la europarlamentare, iar Dăncilă a fost exmatriculată. Lumea are de la noi aşteptări enorme şi nu mai are răbdare.
Putem alege să luptăm în continuare, să fim în centrul acţiunilor de luptă anti PSD, dar de data aceasta cu muniţie chiar din Guvern, sau putem alege să fim spectatori la piesa în care alţii salvează sau încearcă să salveze justiţia/democraţia. Părerea mea este că greşim dacă stăm pe margine. Nu putem lăsa PNL-ul de capul său.
Trebuie să fim acolo. Ăsta a fost votul din 26 mai! Lumea ne vrea acolo. Eu cred că ar trebui să ne asumăm câteva portofolii, cel puţin justiţia şi mediul. Nu putem lăsa aceste domenii pe mâna altora. Sigur, ne vor pune beţe în roate, nu putem da OUG-uri pe justiţie, dar putem folosi asumarea răspunderii guvernului pentru un pachet legislativ f. bun pe aceste domenii. Să intri acum la guvernare pare un gest nebunesc, dar care este partidul cel mai curajos din Parlament? PNL-ul? Dacă trece un asemenea pachet, am făcut o treabă excelentă, dacă nu trece de parlament şi se adoptă o moţiune de cenzură măcar plecăm cu fruntea sus că ne-am luptat şi încercăm anticipate.
Rămânând cuminţi pe margine în următoarele zile se va vorbi doar despre PNL, Iohannis, iar noi vom fi consideraţi ca ăia guralivi şi laşi. Ioahannis va fi preşedintele care a alungat PSD de la guvernare, PNL va fi partidul matur, responsabil, care pune interesul ţării mai presus de interesele proprii şi care îşi asumă curajos guvernarea, iar noi ne vom uita năuciţi de pe margine. Aşa că ar trebui să mergem la Cotroceni cu propunere de premier sau măcar cu propunere de miniştri pt justiţie/mediu.
Mandatul trebuie să fie unul clar, cu foaie de parcurs bine stabilită:
- alegerea primarilor în 2 tururi
- desfiinţarea SS şi alte măsuri pe justiţie
- abrogarea legii recursului compensatoriu
- eliminarea pensiilor speciale
- eliminarea PNDL-ului
- corectarea sau abrogarea Codului administrativ
- corectarea aberaţiilor generate de OUG 114
- stoparea defrişărilor
- pregătirea legislaţiei pt. alegeri anticipate.
Din acest guvern nu pot face parte persoane fără pregătire, cu probleme de integritate, sau susţinători ai USL-ului de tristă amintire. Dacă vom fi refuzaţi lumea va înţelege ce jocuri se fac... Eu ştiu că USR este un partid curajos, nu molâu. Trebuie sa jucăm tare, să turăm motoarele la maxim, să intrăm la rupere. Asta aşteaptă lumea de la noi, nu să stăm şcolăreşte în bancă, aşteptând să ne vină rândul. Am trimis acest punct de vedere către membrii CP, ne vom consulta luni seară şi vom trage nişte concluzii, dar cred că subiectul este foarte important şi contează părerea tuturor membrilor. Aşadar, ce ziceţi, alegem să stăm de o parte, sau intrăm în ring?”, scris Ion Stelian.