Revolte în diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În filialele PNL din diaspora vestea că senatorul Viorel Badea a trecut de la PDL la PNL a stârnit adevărate revolte.

Liberalii din diaspora nu sunt deloc încântaţi de noul membru al partidului, Viorel Badea.

„Cluburile liberale ale diasporei au aflat cu uimire despre trecerea senatorului PDL Viorel Badea la PNL. Dorim să vă anunţăm oficial pe aceasta cale ca noi nu îi vom susţine candidatura dlui Viorel Badea pentru un eventual nou mandat la alegerile parlamentare din toamnă. Românii liberali din diaspora consideră firească numirea sau alegerea unui deputat pentru diaspora care are domiciliul stabil în afara graniţelor ţării şi cunoaşte nevoile şi problemele cu care se confruntă românii din diaspora", este poziţia reprezentanţilor cluburilor liberale din diaspora, potrivit „Gazeta Românească".

Mai mult, aceştia susţin că Badea are un trecut politic extrem de îndoielnic, despre care au apărut în presă nenumărate semnale negative referitoare la activitatea domniei sale şi de aceea nu-l pot susţine.

Conflict cu William Brînză

Senatorul Badea a explicat că a plecat din PDL deoarece nu putea colabora cu William Brînză.

„Nu pot să am un viitor în politică alături de William Brînză. Mi-a blocat proiectele şi mi-a aruncat în derizoriu acţiunile pe care le-am iniţiat pentru românii din diaspora. Sunt în opoziţie cu Brînză de doi ani pentru că singura lui ocupaţie a fost să mă denigreze".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite