Reîncep negocierile între PNL, USR-PLUS şi UDMR. Ce soluţii propune fiecare partid pentru deblocarea situaţiei
0Negocierile între partidele care vor să formeze viitorul Guvern sunt reluate astăzi, atât PNL, cât şi USR-PLUS având două variante de lucru. Nu în ultimul rând, revendicări are UDMR.
Conducerea extinsă a PNL a votat miercuri în unanimitate „flexibilizarea” mandatului echipei de negociere, astfel încât la discuţiile cu partenerii să fie pe masă două variantă: i) Florin Cîţu - premier, Ludovic Orban - preşedinte al Camerei Deputaţilor; sau ii) Ludovic Orban - premier, Florin Cîţu - preşedinte al Senatului.
USR-PLUS a votat în forurile statutare alte două variante de lucru: i) Florin Cîţu - premier, iar şefia Camerei Deputaţilor să revină USR-PLUS; ii) Dacian Cioloş - premier, iar şefia Camerei Deputaţilor şi a Senatului să fie la PNL.
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a prezentat şi varianta Uniunii în ceea ce priveşte optica pentru negociere.„Nu avem nimic de comentat, noi putem lucra cu amândoi (Orban şi Cîţu - n.r.). Mai departe, lucrurile se complică, fiindcă că în acest moment noi considerăm că celelalte două funcţii politice din stat - cea de preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor - trebuie să revină celorlalte două formaţiuni care nu vin cu premierul”, a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres.