Video Reacții acide dinspre PNL și PSD pe tema candidaturii lui Geoană. „Cel mai independent… cu cineva lângă el care-i spune ce să facă”
0Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat, miercuri, după ce Mircea Geoană a anunţat că intră în cursa prezidențială, ca independent, că acesta trebuie întrebat cine i-a adunat fondurile pentru campanie. O reacție acidă la candidatura lui Geoană a avut și Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD.
„Am văzut că este plină ţara de corturi, cine i-a adunat fondurile electorale. Până ieri era angajat la NATO. Despre asta trebuie să-l întrebaţi", a declarat presei Rareş Bogdan la Parlament, în fața presei, referindu-se la Mircea Geoană.
„În PSD cuţitele se ascut noaptea”
Când a fost întrebat în legătură cu situaţia din PSD după alegeri, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns că „acolo, în PSD, cuţitele se ascut noaptea”.
„Am văzut noaptea cuţitelor lungi de la Hotel Confort sau din alte zone, când au căzut preşedinţi importanţi, fie că vorbim despre Mircea Geoană președinte al PSD timp de cinci ani, care a fost preşedinte al PSD timp de 5 ani de zile, poate au uitat unii, să le reamintim, sau de Adrian Năstase. Nu ştiu ce se va întâmpla, că nu studiez activitatea lor. Să ştiţi că nu sunt interesat deloc de ceea ce se întâmplă în PSD", a precizat el.
Reacție acidă și din partea PSD
Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a postat pe Facebook un mesaj ironic referitor la anunțarea candidaturii la prezidențiale de către Mircea Geoană.
„Lansarea…. Astăzi a avut loc evenimentul care s-ar fi vrut a marca istoria! Lansarea lu’ Geoană! A lu’ Mirciulică adică….Clipul surprinde esența candidatului: cel mai independent… cu cineva lângă el care-i spune ce să facă, cum și când să facă! Perfecțiune! El e!”, a scris social-democratul pe pagina sa de socializare.
Mircea Geonă: „Nu suntem perfecți”
Amintim că Mircea Geoană, fost președinte al PSD și fost secretar general adjunct al NATO, și-a anunțat miercuri candidatura la alegerile prezidențiale printr-un mesaj video postat pe rețelele sociale.
„Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o țară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar știm cu toții că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecți. Eu nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună. România nu are nevoie de perfecțiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism. Haideți să renaștem împreună!”, a spus Geoană.