PSD a votat în unanimitate începerea negocierilor cu PNL pentru formarea Guvernului. Care sunt condiţiile social-democraţilor | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Conducerea Partidului Social-Democrat a votat luni, în unanimitate, să înceapă negocierile pentru formarea unui Guvern alături de PNL şi UDMR, susţinut de minorităţi. Sorin Grindeanu a anunţat că PSD va avea patru echipe de negociere şi a precizat că mandatul partidului nu s-a schimbat, adică va cere în continuare ca funcţia de prim-ministru să revină social-democraţilor.

„Am luat următoarea decizie în unanimitate, anume că PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţi. De asemenea, vor fi patru echipe de negociere. Una la nivel politic, din care va face parte preşedintele partidului, cei doi vicepreşedinţi, preşedintele Consiliului Naţional, secretarul general al partidului şi vicepreşedintele Mihai Tudose, o echipă care va lucra pe un acord politic, coordonată de secretarul general al partidului Paul Stănescu. O altă echipă va lucra pe programul de guvernare, coordonată de mine şi o echipă pentru revizuirea Constituţiei, coordonată de senatorul PSD Robert Cazanciuc. (...)

Suntem deschişi să negociem pentru a urgenta rezolvarea problemelor românilor. Toate discuţiile din cadrul Consiliului Politic Naţional s-au concentrat pe măsurile de guvernare propuse de PSD”, a transmis Grindeanu.

Social-democraţii au decis în şedinţa de luni ca partidul să ceară în continuare şefia Executivului, dar şi introducerea măsurilor propuse de ei în programul de guvernare. În plus, PSD susţine că negocierile politice pentru formarea noului guvern trebuie să aibă loc în baza ponderilor parlamentare, adică funcţiile să fie distribuite ţinând cont de gradul de reprezentare în Parlament al fiecărei formaţiuni, în condiţiile în care partidul condus de Marcel Ciolacu are cel mai mare număr de aleşi în Parlament. 

Întrebat cât de mult sunt dispuşi social-democraţii să flexibilizeze negocierile cu PNL, Grindeanu a transmis: „Nu ne-am transformat din ciuma roşie în crucea roşie. Esenţial în acest moment este ca tot ce am propus să fie prin în programul de guvernare”.

Decizia a fost luată în Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat care s-a reunit luni, de la ora 11.00. Social-democraţii au avut deja o întâlnire cu conducerea Partidului Naţional LIberal, în urma căreia s-a convenit că fircare formaţiune va merge în forurile de conducere pentru a decide dacă vor o astfel de coaliţie de guvernare. 

PSD a pregătit un program de guvernare cu mai multe măsuri care ar trebui implementate după intrarea în Guvern, precum măsuri urgente de gestionare a pandemiei, plafonări de preţuri, dar şi măriri de pensii, salarii şi alocaţii cu mult peste ceea ce s-au angajat liberalii să facă. Sorin Grindeanu a precizat luni că măsurile propuse de PSD se pot susţine bugetar.

Vezi ce prevede programul PSD de guvernare AICI. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite