Profil de candidat la şefia PNL. Florin Cîţu şi ideile sale economice. Ce spun mai mulţi specialişti internaţionali despre premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu.  FOTO Captura
Premierul Florin Cîţu.  FOTO Captura

Premierul Florin Cîţu, candidat la şefia PNL, nu făcut tot timpul politică, fiind activ în zona finanţelor şi a economiei timp de peste un deceniu. CV-ul său, anterior activităţii politice, l-a făcut să fie apreciat de mai mulţi economişti recunoscuţi la nivel international în momentul în care a ajuns ministru al Finanţelor şi apoi şef al Guvernului.

Florin Cîţu a urmat studiile universitare în domeniul economiei, acestea fiind realizate în Statele Unite la Grinnell College, apoi la Iowa State University. Înainte de a intra în politică, premierul a fost economist al Băncii Naţionale a Noii Zeelande, apoi la Banca Europeană de Investiţii. Între 2006 şi 2011 a fost economist şef al ING Bank, apoi director al Departamentului Pieţe Financiare. Din 2016, Florin Cîţu a fost senator.

Experienţa acumulată de Cîţu înainte de politică a fost recunoscut, aprecierile fiind mai ales eforturile şi realizările guvernului condus de acesta într-o perioadă în care alte ţări se luptă cu restricţii şi îngrădirea libertăţilor şi cu consecinţele economice negative ale pandemiei.

De exemplu, Deirdre Nansen McCloskey, profesor emerit Universitatea Illinois (Chicago, SUA), saluta atitudinea premierului faţă de piaţa liberă. „Aşa cum spune Florin Cîţu, adevăraţi campioni „din mediu de afaceri trebuie aleşi de piaţa liberă şi acest lucru trebuie să fie valabil şi pentru companiile de stat.”  Dacă statul ar conduce un club de fotbal, cum l-ai judeca ? Gol , gol, gol! Alternativa este ca statul să-şi aleagă campionii şi să-i bage pe gâtul publicului cu ajutorul poliţiei. Le va aminti românilor mai în vârstă de viaţa de dinainte de 1989”, preciza aceasta într-un editorial despre antreprenoriat şi România.

Preluarea guvernării de o persoană cu pregătire în economie şi finanţe a fost apreciată şi de alţi economişti. „Pentru prima dată în ultimii opt ani, putem privi cu optimism economia românească. Evaluările negative anterioare sunt înlocuite de încredere în stabilitatea economiei naţionale. Eforturile făcute de Guvernul român au avut un impact semnificativ în încurajarea competiţiei corecte în rândul antreprenorilor, ceea ce a contribuit la creşterea stabilităţii economice. Acestea vor asigura dezvoltarea unei economii de piaţă în care va exista acces liber la zona pieţei, precum şi aceleaşi reguli pentru toţi actorii”, afirma Stephen R. Bowers, director al West East Open Roads şi profesor la universitatea Liberty University din SUA, într-o analiză, citată de Hotnews.

La rândul său, Lawrence W. Reed, economist, preşedinte Emerit al Fundaţiei pentru educaţie economică din Atlanta (SUA), îşi exprima încrederea în Guvernul condus de Florin Cîţu, încă din primăvară şi avea unele recomandări:  „Reţeta succesului economic al unei naţiuni nu este un secret. Economiştii buni ştiu de generaţii care sunt ingredientele acesteia: supremaţia legii, protejarea proprietăţii private, pieţe libere şi antreprenoriat. Prim-ministrul Florin Cîţu înţelege acest aspect şi ştie că lucrul cel mai preţios pe care îl poate face un guvern pentru oamenii pe care îi conduce este să stabilească „un câmp de operaţiuni corect care nu lasă loc de favoruri personale”. Descătuşaţi geniul creativ al poporului român şi naţiunea va avea realizări în domeniul productivităţii şi succese la care arhitecţii guvernamentali pot doar să viseze”.

De altfel, şeful Guvernului s-a declarat unul dintre cei mai mari promotori ai pieţei libere şi pro mediul privat. Cu toate acestea, coordonarea Guvernului, format din mai multe partide, i-a mai tăiat din avântul în ceea ce priveşte reforma administraţiei publice, mult mai pronunţat în perioada de Opoziţie şi când era doar ministru al Finanţelor. 

Programele candidaţilor, în continuare aşteptate

Cu toate acestea, nici premierul Florin Cîţu, nici preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, nu şi-au prezentat sau publicat viziunea lor privind modul cum ar trebui să arate Partidul Naţional Liberal şi România. Iar de la anunţarea candidaturilor au trecut numeroase săptămâni. Importanţa programelor este dată mai ales de faptul că amândoi candidaţii au funcţii de top în statul român, iar viziunea lor e reflectată de politicile pe care le promovează.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite