Prioritățile PSD în legile Educației. Pe ce amendamente au insistat social-democrații

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democrații au anunțat introducerea mai multor măsuri privind învățâmântul dual, cel din penitenciare și cel din spitale, în cadrul amendamentelor pentru legile Educației. De altfel partidul a insistat asupra înfiinţării unui cabinet medical şi a unui cabinet stomatologic în unităţile de învăţământ, dar și asupra predării unor cursuri de limba română pentru copiii din afara granițelor. 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„Din cele aproximativ 1.000 de amendamente înaintate Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților la proiectul Legii Educației, în urma dezbaterilor au fost adoptate o serie de măsuri privind învățământul preuniversitar ce vizează dezvoltarea învățământului tehnologic dual şi a liceelor agricole și silvice, sprijinirea copiilor români din afara granițelor ţării, sănătatea elevilor, inclusiv prevenția prin înființarea mai multor cabinete medicale în şcoli, precum şi a cabinetelor stomatologice în unităţile de învățământ, siguranţa în şcoli, precum şi asigurarea de şanse egale prin continuarea educaţiei şi reinserţia pe piaţa muncii a cazurilor particulare”, au informat social-democrații într-un comunicat de presă.

PSD a mai susținut că învăţământul tehnologic în sistem dual este singura modalitate prin care pot fi pregătiți tinerii pentru meseriile cerute de piaţa muncii, iar România are nevoie de forţă de muncă specializată, arătând că vor exista burse pentru elevii care urmează cursurile învăţământului tehnologic în sistem dual, precum şi scutiri de taxe pentru operatorii economici implicaţi. 

Totodată, partidul a mai anunțat adoptarea unei propuneri privind reglementarea liceelor silvice alături de învăţământul din liceele agricole.

În ceea ce priveşte copiii români din afara graniţelor ţării, potrivit PSD, a fost adoptată o serie de amendamente care vizează introducerea şi finanţarea unor cursuri de „Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească”, care vor fi predate în cadrul unor instituţii de învăţământ din afara graniţelor şi în sistem online.

PSD a cerut și introducerea bligativității înfiinţării unui cabinet medical şi a unui cabinet stomatologic în unităţile de învăţământ.

Pentru siguranța în unităţile de învăţământ, „amendamentele adoptate în urma dezbaterilor au vizat atât siguranţa elevilor, cât şi a personalului din învăţământ. Pe lângă drepturi şi obligaţii, au fost introduse măsuri care să prevină situaţii grave (posibilitatea monitorizării cu camere video în sălile de clasă), dar şi sancţiuni graduale pentru cei care comit abateri disciplinare (pornind de la mustrare individuală pentru elevi, diminuarea burselor şi până la exmatriculare)”, au mai precizat social-democrații.

Totodată, PSD a mai informat și cu privire la introducerea unor măsuri pentru învăţământul din penitenciare, dar și în ceea ce privește modalitatea în care va fi realizată Școala din spital, pentru copiii care nu pot participa la cursuri din cauza unor probleme de sănătate. . „Va fi demarat un program care să vină în sprijinul acestor persoane, prin implicarea Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Justiţiei, dar şi a mediului de afaceri”, au explicat social-democrații.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite