Prima reacție a deputatului care a aflat în vamă că mașina sa figura ca furată: „În fiecare an eu am ieșit cu ea din țară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Dan-Constantin Șlincu a venit cu precizări pentru „Adevărul” în ceea ce privește reținerea autoturismului său în vama Sculeni, pe motiv că a fost declarat furat din 2016, afirmând că îl va da în judecată pe vânzător. Alesul a subliniat că anual a ieșit din țară cu mașina.

Dan Constantin Șlincu (stânga) și Marius Budăi FOTO Facebook D.C. Șlincu
Dan Constantin Șlincu (stânga) și Marius Budăi FOTO Facebook D.C. Șlincu

Parlamentul PSD de Botoșani, care a ajuns să rămână pe neașteptate fără mașină, în condițiile în care a fost decalrată furată în Belgia de mai mulți ani, a precizat că avea are de opt ani autoturismul. 

Serviciul de Înmatriculări din Botoșani ar fi trebuit să vadă, bineînțeles, dacă erau probleme. Eu lucrurile acestea chiar nu mi explic. Eu aseară când am ajuns în vamă la Sculeni, mi s-a transmis de Poliția de Frontieră că mașina trebuie reținută, pentru că a fost declarată furată din Belgia, în anul 2016. În anul 2016, când deja era pe numele meu, aici în România. Era înmatriculată pe numele meu tocmai din 2015”, a declarat Dan-Constantin Șlincu pentru „Adevărul”

Reprezentantul PSD a subliniat că nu e prima oară când iese din țară cu autoturismul, pentru că anual a trecut granițele cu mașina sa. „Eu pot să spun că din 2015 eu am ieșit în fiecare an din țară cu mașina”, a completat Șlincu.

Întrebată ce s-a întâmplat cu autoturismul, deputatul PSD a punctat că e sigilată la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni. „Este reținută acolo (n.r. - la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni). A fost sigilată și reținută, da. Aștept ca organele de cercetare penală să decidă ce se întâmplă.”

Ce urmează

Deputatul a precizat că acum așteaptă să vadă ce fac autoritățile, dar că el oricum are de gând să meargă în instanță împotrivia vânzătorului, care s-a dovedit de rea-credință.

Vânzătorul e clar că a fost de rea-credință. Consider că am fost înșelat și mă voi îndrepta împotriva dânsului, în instanță. Trebuie să răspundă. Nu cred că fapta s-a prescris. Eu de abia ieri am aflat că e de rea-credință”, a conchis Dan-Constantin Șlincu.

În mașină cu Șlincu mai era colegul său de partid Marius Budăi, fost ministru al Muncii în Guvernul Ciucă și Dăncilă. 

Și autoritățile au venit cu un punct de vedere. „Referitor la informațiile din spațiul public privind un autoturism indisponibilizat în PTF Sculeni întrucât era căutat pentru confiscare, vă comunicăm următoarele: Sâmbătă,16.12.2023, în jurul orei 20:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat la verificările de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un autoturism marca Audi A 6, înmatriculat în România. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia la data de 05.01.2016”, a precizat Poliția de Frontieră..

În autoturism se aflau doi cetățeni români, mașina fiind înmatriculată pe numele unuia dintre aceștia, în anul 2015. În cauză a fost dispusă indisponibilizarea autoturismului, cercetările fiind continuate pentru clarificarea situației, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire”, , completează sursa citată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite