Ponta taie în carne vie: vrea scurtarea perioadei de concediu al parlamentarilor şi al judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta este conştient că, prin această măsură, îşi va face mulţi duşmani în Parlament
Victor Ponta este conştient că, prin această măsură, îşi va face mulţi duşmani în Parlament

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, la Antena 3, dezacordul privind perioada lungă de concediu pe care o au parlamentarii şi judecătorii, motiv pentru care a declarat că va propune introducerea unei prevederi pentru ca aceştia să lucreze şi în luna iulie.

„O să-mi fac mulţi duşmani şi în Parlament, şi printre judecători: una dintre propunerile pe care o să le fac la modificarea Constituţiei este aceea că şi Parlamentul, şi justiţia trebuie să lucreze şi în luna iulie. O să fac, să văd cine votează împotrivă. Cum adică, iulie, august, ianuarie, trei luni concediu? E mult, sincer, ajung două maximum“, a susţinut premierul.

În prezent, Parlamentul şi sistemul judiciar se află în vacanţă în lunile iulie şi august, iar parlamentarii sunt în concediu şi în prima lună a anului.

Conform Constituţiei, „Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfâşitul lunii decembrie. Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc  şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor“.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite