Ponta: "Cine pleacă din PSD nu ar trebui să mai ocupe funcţii dacă revine în partid"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar câteva zile de la preluarea frâielor celui mai zbuciumat partid din România, Victor Ponta a fost pus să gestioneze o criză internă determinată de un val de demisii.

După plecarea lui Cristian Diaconescu şi depre un alt lider PSD, Marian Sârbu, au apărut zvonuri că negociază ieşirea din PSD pentru postul de ministru al Muncii. Preşedintele PSD afirmă, însă, că la întâlnirea de vineri dimineaţa cu Marian Sârbu nu va negocia funcţii.

“Am vorbit cu Marian Sârbu şi am aflat ceea îl nemulţumeşte. Eu nu cred că ceea ce mi-a spus se află în spatele nemulţumirilor sale. Eu nu pot să ofer funcţii de ministru. Nu pot să mă rog de ei. Nu ştiu dacă va pleca. Voi face acelaşi efort pentru fiecare coleg care vrea să plece, dar, în acelaşi timp, nu sunt dispus şi nu cred că e normal să mă rog de cineva. Cine vrea să meargă pe drumul opoziţiei, alături de noi, merită felicitat, cine merge pe un alt drum, e până la urma decizia proprie", a spus Victor Ponta.

Cine pleacă va fi reprimit cu greutate înapoi în partid

Liderul PSD a declarat că ar putea fi organizat, în toamnă, un nou congres al partidului pein care să se aducă modificări statutului partidului pentru a preveni plecările. 

“În octombrie vrem să organizăm un Congres la care să discutăm modificarea statutului PSD. Dorinţa mea este să punem în noul statut PSD, ceea ce la Gorj am făcut deja: cei care pleacă din partid în perioada de opoziţie, vor veni foarte greu înapoi sau dacă vor dori să vină înapoi, o perioadă de un an de zile, nu vor mai fi sprijiniţi pentru vreo funcţie politică sau administrativă", a declarat Ponta.

Ponta susţine, de altfel , modificarea Constituţiei pentru ca parlamentarii care pleacă din partid atunci când acesta este în opoziţie să fie sancţionaţi asemenea aleşilor locali, adică să piardă mandatul obţinut prin sprijinul partidului din care pleacă.

Victor Ponta se va întâlni cu Marian Sârbu vineri dimineaţa la ora 9.00.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite