Petre Daea, primul mesaj în stilul care l-a consacrat: „Dragi făuritori de hrană ai ţării, responsabilitatea mă determină să intru imediat în dispozitivul de lucru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Petre Daea a transmis, vineri, primul mesaj după ce a devenit din nou ministru al Agriculturii, adresându-se „făuritorilor de hrană ai ţării”. Social-democratul a precizat că responsabilitatea „misiunii încredinţate îl determină să intre imediat în dispozitivul de lucru”.

„Dragi făuritori de hrană ai ţării! Dragi români! Prin profesie şi dăruire am fost, sunt şi voi rămâne alături de dumneavoastră! Participarea mea la elaborarea şi negocierea programului de guvernare în cadrul coaliţiei politice PSD-PNL-UDMR, alături de Adrian Chesnoiu, m-a determinat să accept propunerea partidului de a reveni în greaua misiune de ministru”, a scris Petre Daea pe Facebook

Ministrul arată că„”responsabilitatea misiunii încredinţate îl determină să intre imediat în dispozitivul de lucru, stabilind cu toate structurile din domeniul agroalimentar tabloul activităţii zilnice, în aşa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp”.

„În domeniul agriculturii şi industriei alimentare programele sunt prioritare şi vor fi tratate ca atare, însă, datorită schimbărilor climatice, programul de irigaţii este vital şi trebuie să-l realizăm folosind toate mijloacele de care dispunem. Politica Agricolă Comună la care suntem parte, stabileşte noi direcţii de acţiune pe care să le armonizam cu interesele fermierilor, valorificând resursele de care dispunem în funcţie de condiţiile specifice fiecărei zone în parte, în aşa fel încât nivelul producţiilor şi valorificarea superioară a acestora să influenţeze pozitiv viaţa economică a României”, a punctat social-democratul.

Potrivit lui Daea, „Planul Naţional Strategic ne dă această şansă şi trebuie să o fructificăm în următoarea perioadă”.

„Ştiu bine mecanismele europene de lucru, deţinerea preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019 mi-a permis să intru în intimitatea lor pentru a le folosi în interesul ţării. Cunosc capacitatea de muncă a funcţionarilor din sistem, mă bizui pe profesionalismul lor. Folosind judicios resursele putem depăşi cu bine greutăţile momentului. Munca şi buna credinţă ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele de care ţara are nevoie. Mă veţi regăsi la locul faptelor!”, a conchis noul ministru al Agriculturii. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite