Paul Stănescu, după demisie: Eu vedeam o altă desfăşurare a parcursului alegerilor din partid. Ne-am precipitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Stănescu
Paul Stănescu

Paul Stănescu a declarat că a demisionat din funcţia de preşedinte executiv interimar al PSD din motive personale, adăugând că ia în considerare posibilitatea de a candida pentru postul de vicepreşedinte al partidului, la Congresul din 29 iunie

Sunt alături de doamna prim-ministru şi preşedintele interimar al PSD până la viitorul Congres. Am demisionat din motive personale. E posibil să candidez la funcţia de vicepreşedinte, dar în niciun caz la cea de preşedinte”, a afirmat Paul Stănescu, la finalul şedinţei de vineri a Comitetului Executiv al PSD, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că, în opinia sa preşedintele PSD ar trebui să fie şi şeful Executivului.

„Ar fi bine ca preşedintele partidului să fie şi premier”, a completat Stănescu.

Întrebat dacă a votat împotriva organizării Congresului pe 29 iunie, social-democratul a spus că a avut altă viziune.

„Eu vedeam o altă desfăşurare a parcursului alegerilor din partid, aşa cum am zis public. Am zis că ar trebui să avem un congres cât se poate de repede pentru modificarea statutului şi alegerea candidatului PSD pentru funcţia prezidenţială, apoi să organizăm un congres de alegeri pentru conducerea partidului, dar în condiţii de linişte. Ne-am precipitat puţin”, a conchis Paul Stănescu.

Liderii PSD au aprobat, cu majoritate de voturi, propunerea Vioricăi Dăncilă: Congresul PSD va avea loc pe 29 iunie. În replică, Paul Stănescu a demisionat din funcţia de preşedinte executiv. Parlamentarii controlaţi de Paul Stănescu, Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea ar putea vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, cu scopul de a susţine ulterior (re)instalarea lui Mihai Tudose în fruntea Executivului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite