Parlamentarii şi-au aprobat mai multe zboruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii şi senatorii s-au reunit marţi în sedinţă comună şi au adoptat o modificare la Statutul parlamentarilor care le permite acestora să efectueze mai multe zboruri interne pe săptămână, cu precizarea să fie făcute în interes de serviciu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a ţinut să motiveze această decizie a parlamentarilor.

„Vă dau un exemplu. Dacă săptămâna aceasta avem o reuniune NATO la Cluj şi parlamentarii din Comisia de apărare au făcut deja deplasarea cu avionul, noi nu mai putem să le dăm încă una şi trebuie să le dăm o deplasare cu maşina sau cu trenul, care este mai costisitoare şi ca timp şi ca resurse financiare“, a explicat Zgonea.

Plenul reunit al celor două Camere a modificat astfel articolul 46 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, referitor la dreptul la transport.

Articolul 45 din legea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, se modifică după cum urmează: beneficiază pe toată durata mandatului, de drepturile de transport deputaţii şi senatorii care efectuează deplasări în ţară, ca urmare hotărârilor birourilor permanente ale celor două Camere.

În expunerea de motive se arată că au existat sesizări din partea deputaţilor şi senatorilor care au efectuat deplasări pentru activităţi legate de exercitarea mandatului şi au întâmpinat dificultăţi cu privire la decontarea cheltuielilor de transport. De aceea se cere acoperirea acestui vid legislative pentru a nu mai apărea ambiguităţi.

Până acum, actul normativ prevedea că deputaţii şi senatorii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti şi se deplasează în Bucureşti pentru a participa la lucrările Parlamentului, precum şi cei care au domiciliul în Bucureşti şi se deplasează în circumscripţia electorală în care au fost aleşi beneficiază de transport gratuit sau de decontarea cheltuielilor de transport pe liniile aeriene interne pentru o călătorie dus-întors pe săptămână.

Modificarea operată marţi de plenul reunit al Parlamentului prevede ca, în condiţiile în care parlamentarii au beneficiat deja de un zbor intern dus-întors pe săptămână, să aibă posibilitatea să mai deconteze încă un zbor dacă acesta este făcut în interes de serviciu şi are aprobarea Biroului Permanent al Camerei respective.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite