Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, chemat în Parlament să explice „izolarea” României în politica europeană
0Președinta Comisiei pentru Afaceri Europene, deputata USR Diana Stoica, a trimis o invitație către ministrul Emil Hurezeanu pentru a veni în Parlament să explice poziționarea autorităților române în noul context internațional.

Deputata USR Diana Stoica, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, l-a invitat în Parlament pe ministrul de externe Emil Hurezeanu, pentru a răspunde a răspunde unor întrebări legate de criza la nivel internațional, în contextul pozițiilor exprimate la Conferința de la Munchen și a negocierilor care se poartă pentru soluționarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
„Cum am ajuns „nepoftiții de la Paris” după ce am fost „oaia neagră” de la Munchen? USR nu vrea să asistăm la auto-evacuarea României din politica europeană. Până când vom ști cine sunt iresponsabilii care ne‐au adus aici și cum au făcut-o, avem nevoie să știm ce puncte de vedere, ce propuneri și soluții își asumă țara noastră în actualul context de securitate europeană. N-avem un președinte ales care să poată vorbi Parlamentului, dar avem un ministru de Externe cu prerogative depline. Este cea mai autorizată voce a momentului să vină în Comisia pentru Afaceri Europene și să ne spună ce facem ca să mai contăm în Uniunea Europeană”, a explicat Diana Stoica, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene.
Invitația către ministrul Afacerilor Externe a fost transmisă pentru ședința de marți a Comisiei pentru Afaceri Europene, la ora 13:00.